Connect with us

Cultura

Casa de romi Lazăr Năftănăilă va fi inaugurată la Muzeul Satului anul viitor în aprilie

Casa de romi Lazăr Năftănăilă va fi inaugurată, anul viitor, în aprilie, la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, a anunţat  managerul instituţiei muzeale, Paula Popoiu.

„Casa este în lucru în acest moment. Este adusă la Muzeul Satului. Am transferat-o la noi din satul braşovean Calbor şi este în construcţie. De inaugurat o să o inaugurăm în primăvară, cu tot ce înseamnă casă, interior, cu tot ceea ce e legat de istoria casei, potrivit proiectului ROM(a)NOR Interferences, implementat de muzeu. Am făcut cercetare de teren, în satele de romi din aproape întreaga ţară. Ne-am oprit asupra acesteia şi am ales o casă care are o istorie”, a declarat, pentru Agerpres, Paula Popoiu.

Ea a dezvăluit că achiziţionarea casei nu a fost una uşoară, reprezentanţii muzeului trebuind să negocieze „cu vreo 12 moştenitori care nu au fost interesaţi de bunicul lor”.

„Şi, după ce am negociat cu ei, ba din una, ba din alta, am desfăcut casa, am adus-o, e aproape de finalizare, dar ştiţi – apoi trebuie să se usuce pământul, că nu e casă de cărămidă şi de rigips. Are structură de lemn şi este lutuită, mai are şi un atelier, care a fost cumva de cizmărie, dar şi locul în care îşi ţinea cazanul de ţuică… Şi chiar istoria casei este una interesantă… Eu zic că va fi un punct de atracţie foarte interesant”, a spus managerul Muzeului Satului.

Paula Popoiu a informat că, după inaugurare, în perimetrul Casei Lazăr Năftănăilă vor fi organizate o serie de acţiuni specifice activităţilor romilor.

„Deja am avut târguri, acum controlez un curs de florari şi bineînţeles că în momentul în care casa e pusă pe picioare o să devină un punct de interes pentru etnie. Mai aducem o şură în care facem o expoziţie şi ziarul. Deci mai avem de făcut. Până în aprilie este proiectul”, a precizat managerul Muzeului Satului.

Potrivit Muzeului Satului, la finalul Primului Război Mondial şi odată cu realizarea Marii Uniri, populaţia romă din România încearcă să se modernizeze şi să se emancipeze, apărând o elită romă formată din intelectuali, artişti, publicişti, comercianţi, lăutari care înfiinţează o serie de organizaţii cu caracter social, profesional, cultural şi politic.

În anul 1926, la Calbor, în judeţul Făgăraş, lua fiinţă prima organizaţie a romilor – „Înfrăţirea Neorustică” -, la iniţiativa lui Lazăr Năftănăilă.

Obiectivul principal al acestei asociaţii era ridicarea nivelului economic şi cultural al romilor.

Asociaţia a publicat şi primul ziar al romilor, intitulat „Neamul ţigănesc”.

Tot Lazăr Năftănăilă este cel care a organizat, la 18 iunie 1935, în Parcul Regina Maria din Făgăraş, prima adunare a ţiganilor din judeţul Făgăraş. El lupta pentru revendicările ţiganilor în vederea unui trai mai bun.

Numele lui apare şi în lucrarea „Romii – instituţionalizare şi emancipare” a Consiliului Europei: „Primele încercări de emancipare a romilor s-au născut în ţările Europei de Est. La sfârşitul secolului al XIX-lea, Lazăr Năftănăilă este primul care a încercat să îi organizeze pe romii români, în cadrul (asociaţiei) sale „Înfrăţirea Neorustica” (asociaţia fraternităţii noilor fermieri)”, se precizează în lucrare

Lansat în aprilie 2022, proiectul „ROM(a)NOR Interferences”, dedicat romilor, este implementat de Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” cu sprijinul financiar al Granturilor SEE 2014 – 2021 prin Programul RO-Cultura.

Realizat cu fonduri norvegiene, proiectul se adresează minorităţii rome în ansamblul său şi publicului vizitator din România şi Norvegia, precum şi muzeelor organizatoare (Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” şi Anno Museum) şi îşi propune revitalizarea moştenirii culturale rome, urmând a fi cercetat patrimoniul cultural al romilor în vederea identificării unor elemente tipice de arhitectură vernaculară.

Unul dintre obiectivele proiectului derulat de muzeu este acela de a aduce în muzeu o casă romă, care nu putea fi decât una emblematică pentru comunitate.

Continue Reading
1 Comment

1 Comment

  1. Pingback: Aplicaţia Lazăr, cu inteligenţă artificială, va conduce vizitatorii în Casa de romi de la Muzeul Satului | Asociatia Partida Romilor Pro-Europa

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință