Connect with us

Programe Sociale

Peste 3.000 de participanţi la cursurile organizate de ANOFM, în primele două luni ale anului

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) a cuprins 3.019 persoane în programele de formare profesională organizate în primele două luni ale anului, prin intermediul centrelor regionale de formare profesională a adulţilor şi centrelor proprii din cadrul agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă.

Dintre acestea, 2.658 sunt şomeri iar 266 persoane participante la cursuri de formare profesională fac parte din categoria celor care nu beneficiază de gratuitate, potrivit prevederilor legale în vigoare. 13 persoane sunt beneficiare de servicii gratuite, altele decât şomerii, în timp ce alte 82 persoane au beneficiat de formare la locul de muncă prin programe de ucenicie.

În perioada de referinţă au fost organizate 156 programe de formare profesională gratuite dintre care 92 programe de calificare/recalificare, 50 programe de iniţiere, perfecţionare sau specializare, precum şi 14 programe de competenţe cheie/transversale.

Structura participanţilor la cursuri pe niveluri de studii şi categorii de vârstă arată astfel: sub 25 ani – 300 de persoane (11,29% din total), între 25 şi 30 ani – 159 de persoane (5,98%), între 30 şi 35 ani – 265 de persoane (9,97%), între 35 şi 45 ani – 668 de persoane (25,13%) şi peste 45 ani – 1.266 de persoane (47,63%).

Dintre cei 2.658 de şomeri, 1.660 (62,45%) aveau studii profesionale, liceale sau postliceale, 471 (17,72%) erau cu studii gimnaziale, 348 persoane (13,09%) aveau studii superioare, iar mai puţin de 8 clase aveau 179 persoane, respectiv 6,74% din total.

Principalele meserii/ocupaţii, în funcţie de numărul de participanţi, pentru care s-au organizat programele de formare profesională gratuite pentru şomeri în primele două luni ale anului 2024, sunt: referent resurse umane – 324; agent de securitate – 269; lucrător comercial – 203; operator introducere, prelucrare, validare date – 157; competenţe de comunicare în limba română – 146; ajutor bucătar – 142; îngrijitor spaţii verzi – 109; bucătar – 107; coafor – 64; competenţe de bază de matematică, ştiinţe si tehnologie – 62 etc.

Continue Reading
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință