În ziua de 21 decembrie 1989 autorităţile se confruntau cu o criză în creştere, pe măsură ce tulburările din Timişoara se extindeau. În această zi, tulburările au izbucnit şi în Bucureşti ”care, din acel moment, a devenit principalul punct al demonstraţiilor”, se arată în volumul ”Revoluţia română din decembrie 1989”, de Peter Siani-Davies (apărută în versiunea românească la Editura Humanitas, Bucureşti, 2006). Tot la 21 decembrie 1989, la Timişoara au avut loc manifestaţii pentru a şasea zi consecutiv, iar demonstraţii au avut loc şi în alte oraşe mari ale ţării.
În noaptea de 20 spre 21 decembrie 1989 Comitetul Municipal PCR hotărăşte organizarea la Bucureşti, în Piaţa Republicii (Piaţa Palatului) din faţa sediului Comitetului Central al Partidului Comunist Român, a unui mare ”miting popular” care să condamne ”acţiunile huliganice” de la Timişoara, se arată în lucrarea ”România. Date şi fapte. 1989-2009”, editată de Agenţia Naţională de Presă AGERPRES (2010).
Mitingul uriaş din Piaţa Palatului, care urma să fie transmis în direct la radio şi televiziune, trebuia să demonstreze publicului din România sprijinul larg de care continua să se bucure regimul şi, în consecinţă, să legitimeze reprimarea demonstraţiilor de la Timişoara. ”Dată fiind tensiunea în creştere, aceasta era o strategie foarte riscantă (…) Dar Ceauşescu nu a văzut-o astfel deoarece continua să creadă cu tărie că beneficia de sprijinul maselor de muncitori”, arată Peter Siani-Davies, specialist în istorie modernă sud-est europeană, conferenţiar la University College din Londra.
La 21 decembrie 1989 la sediul Comitetului Central al PCR din Bucureşti s-a desfăşurat o şedinţă a Comitetului Politic Executiv în cadrul căreia s-a discutat situaţia de la Timişoara. Nicolae Ceauşescu a propus cu acest prilej mărirea unor retribuţii şi ajutoare sociale. În jurul orei 12.00 a început marele miting din Piaţa Palatului. Participanţilor le-au fost distribuite numeroase pancarte prin care erau condamnate manifestaţiile de la Timişoara şi se exprima solidaritatea cu conducerea de partid şi de stat. Desfăşurarea mitingului era transmisă în direct de televiziune şi radio.
La balconul Comitetului Central al PCR se aflau Nicolae Ceauşescu şi soţia sa, Elena, înconjuraţi de mulţi dintre conducătorii de partid. Cuvântarea lui Nicolae Ceauşescu a fost întreruptă de grupuri de protestatari, constituite spontan. S-au auzit huiduieli, s-a creat panică, iar cea mai mare parte a manifestanţilor s-a dispersat din Piaţa Palatului. Panica s-a generalizat, iar Nicolae Ceauşescu a părăsit microfonul şi a plecat din balconul de la care vorbea. Transmisia mitingului la radio şi televiziune a fost întreruptă. (”România. Date şi fapte. 1989-2009”, lucrare editată de Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)
Momentul este descris şi în cartea ”Revoluţia română din decembrie 1989”, de Peter Siani-Davies, astfel: ”(…) Ceauşescu s-a apropiat de microfon şi a început să vorbească. Era ora 12.31. Abia apucase să spună câteva fraze când a fost întrerupt de o mişcare a mulţimii şi de ţipete ascuţite. Imediat a fost oprită difuzarea în direct prin radio şi tv, nu înainte însă ca grimasa de uluire de pe faţa lui Ceauşescu să fie surprinsă de camera de luat vederi, rămânând întipărită în memoria telespectatorilor din întreaga ţară. Saluta mulţimea, agitând mâna abia perceptibil, şi mulţi români îşi amintesc acel moment ca fiind punctul de cotitură în care au realizat fragilitatea puterii lui Ceauşescu şi posibilitatea răsturnării lui”. Sursa tulburărilor nu a fost niciodată stabilită cu precizie. S-a avansat ideea că zgomotul puternic ar fi fost cauza, dar tot nu se ştie dacă acest lucru a fost produs printr-un act deliberat. ”Dar, indiferent care ar fi fost originea sa, zgomotul a provocat panică în rândul mulţimii, care era deja tensionată şi răvăşită de zvonuri, iar în învălmăşeala care a urmat au fost rănite 15 persoane”, aminteşte Peter Siani-Davies în cartea sa.
După câteva momente, Nicolae Ceauşescu a reapărut în balconul Comitetului Central şi a reînceput cuvântarea, transmisiile de televiziune şi radio fiind reluate. Nicolae Ceauşescu a promis luarea unor măsuri de îmbunătăţire a nivelului de trai şi protecţie socială. Spre sfârşitul discursului, a fost din nou întrerupt de scandări neclare, astfel încât mitingul s-a terminat mai devreme decât fusese planificat. Mulţimea s-a grăbit să plece, piaţa s-a golit, iar pe pavaj au rămas grămezi de pancarte. Totodată au început primele desfăşurări de trupe.
Pentru prima dată în 24 de ani de când se afla la conducere, Ceauşescu fusese huiduit în timpul unui discurs, se menţionează în lucrarea ”România. Date şi fapte. 1989-2009”. După spargerea mitingului, pe străzile din jur mii de oameni manifestează pentru democraţie şi împotriva dictaturii. Grupurile de protestatari se regrupează în zonele centrale ale Bucureştilor, în Piaţa Romană şi la Sala Dalles, scandând ”Democraţie!”, ”Libertate!”, ”Jos dictatura”, ”Jos comunismul”, ”Moarte tiranului!”. La ora 14.00 în centrul oraşului apar primele blindate şi autoamfibii.
După sosirea întăririlor, forţele de ordine au făcut uz de gaze lacrimogene şi de bastoane pentru a dispersa manifestanţii, care au fugit pe străzile laterale. Dispersarea demonstranţilor din spaţiul strâmt al Căii Victoriei a fost relativ simplă, dar s-a dovedit mult mai dificilă în Piaţa Universităţii. ”Piaţă şi, în egală măsură, punct de intersecţie a două bulevarde, această zonă se întinde sub geamurile hotelului Intercontinental, clădire turn în care se cazau în mod tradiţional mulţi dintre vizitatorii străini ai României comuniste. Acesta avea să devină punctul central al revoluţiei din Bucureşti” (”Revoluţia română din decembrie 1989”, Editura Humanitas, Bucureşti, 2006). Faţă în faţă cu protestatarii din Piaţa Universităţii erau scutieri, în spatele cărora erau dispuse mai multe vehicule de pompieri şi transportoare blindate cu soldaţi înarmaţi. Spre seară, au sosit noi întăriri militare.
În cursul serii, demonstranţii, majoritatea tineri, se concentrează în faţa hotelului Intercontinental, unde ridică o baricadă în faţa dispozitivului de intervenţie. Forţele de ordine primesc ordinul să ”cureţe zona”. În cursul nopţii se trage asupra demonstranţilor de la Intercontinental şi din Piaţa Universităţii, căzând numeroşi morţi şi răniţi. Mai mulţi tineri au fost ucişi în faţa Sălii Dalles. Numeroşi manifestanţi, majoritatea tineri, sunt arestaţi şi încarceraţi la închisoarea Jilava, din apropierea Bucureştilor, unde sunt torturaţi cu cruzime. După ce manifestanţii sunt alungaţi, unităţi de salubrizare spală asfaltul de sânge. Bilanţul nopţii de 21/22 decembrie 1989 de la Bucureşti fost de 49 de demonstranţi morţi, 463 răniţi şi 698 arestaţi.
Tot în ziua de 21 decembrie 1989, la Timişoara au avut loc manifestaţii pentru a şasea zi consecutiv. Muncitorii au părăsit lucrul şi s-au îndreptat spre Piaţa Operei, unde s-au adunat zeci de mii de oameni. S-a constituit Frontul Democratic Român din Timişoara, care a difuzat o ”Declaraţie-Program”. La Braşov câteva zeci de mii de oameni s-au adunat în faţa Comitetului judeţean PCR, iar la Sibiu, unde prim-secretar al Comitetului Judeţean PCR era Nicu Ceauşescu, fiul lui Nicolae Ceauşescu, au ieşit în stradă câteva mii de manifestanţi.
În data de 22 decembrie 1989, la primele ore ale zilei, marile uzine bucureştene şi-au încetat activitatea, iar grupuri masive de muncitori de la ”Griviţa Roşie”, ”Vulcan”, ”23 August”, ”Pipera”, ”Republica”, Întreprinderea de Maşini Unelte şi Ansamble Bucureşti au părăsit locul de muncă şi s-au îndreptat spre centrul Capitalei. Înaintarea lor a fost oprită de baraje formate din trupe de miliţie, securitate şi armată la câteva sute de metri de sediul Comitetului Central al PCR. Zecile de mii de manifestanţi au produs o enormă presiune asupra dispozitivului militar care a rezistat, fără a riposta. (”România. Date şi fapte. 1989-2009”)
În jurul orei 10.00 are loc o şedinţă la care participă unii membri ai CPEx al PCR. Nicolae Ceauşescu anunţă că generalul Milea, pe care-l califică drept trădător, s-a sinucis. La ora 10.59 postul de radio anunţă că prin decret prezidenţial se instituie ”starea de necesitate” pe întreg teritoriul României. Anunţul a fost urmat de ştirea: ”Informăm că ministrul forţelor armate a acţionat ca un trădător împotriva independenţei şi suveranităţii României şi, dându-şi seama că este descoperit, s-a sinucis”. Amintind despre ”tensionatul anunţ referitor la sinuciderea generalului Milea, în care se vorbea insistent despre comportamentul trădător al acestuia”, Peter Siani-Davies menţionează faptul că, ulterior, ”circumstanţele morţii lui Milea au fost mult timp subiect de dezbatere”. (”Revoluţia română din decembrie 1989”).
Vestea sinuciderii generalului Vasile Milea s-a răspândit imediat. La aflarea veştii, mii de cetăţeni au pornit spre centrul oraşului. După ora 11.00, în condiţiile fraternizării armatei cu demonstranţii, generalul Victor Atanasie Stănculescu ordonă ca aceasta să se retragă în cazărmi. (”Istoria României în date”, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003). Sutele de mii de manifestanţi scandează ”Armata e cu noi!” şi invadează Piaţa Palatului. O parte din manifestanţi forţează intrările şi pătrund în Comitetul Central.
La ora 12.06, Nicolae Ceauşescu şi Elena Ceauşescu, însoţiţi de Manea Mănescu, Emil Bobu, generalul Marin Neagoe şi două gărzi de corp au părăsit clădirea CC al PCR la bordul unui elicopter. Elicopterul a ajuns mai întâi la reşedinţa prezidenţială de la Snagov, de unde, după o scurtă escală, a decolat din nou, de data asta doar cu soţii Ceauşescu şi cu gărzile lor de corp, apoi a aterizat pe un câmp aproape de Titu. De acolo, soţii Ceauşescu au ajuns cu o maşină în apropiere de municipiul Târgovişte, unde, în jurul orei 15.30, au fost arestaţi. Cei doi au fost ulterior transferaţi la Unitatea Militară 01417 din Târgovişte.
După fuga lui Ceauşescu din Bucureşti, mulţimii care ocupa Piaţa Palatului i s-au alăturat zeci de mii de cetăţeni, care au ieşit din case şi au invadat largile bulevarde ale oraşului. Mulţimea a năvălit în clădirea Comitetului Central. Protestatarii au urcat în balconul clădirii, de unde au început să se adreseze mulţimii din Piaţa Palatului, în timp ce manifestanţii scandau ”Libertate!”, ”România!”, ”Nu plecăm!”.
În acelaşi timp, oamenii au început să se adune în jurul sediului Televiziunii. La radio se transmiteau în direct evenimentele. Postul de televiziune îşi începe emisiunea având în platou un grup de manifestanţi în frunte cu actorul Ion Caramitru şi poetul Mircea Dinescu, cunoscut disident. Acesta din urmă anunţă în direct populaţia că ”dictatorul a fugit”, strigând ”Victorie! Fraţi români, am învins!”. (”România. Date şi fapte. 1989-2009”)
Între orele 14.15 şi 16.00 unităţi ale armatei sunt trimise să asigure paza unor obiective importante din Capitală: Televiziunea Română, Casa Scânteii, sediul Comitetului Central, Banca Naţională, Radiodifuziunea Română, Palatul Telefoanelor, alte instituţii şi unităţi de interes strategic. Blindatele arborează tricolorul, iar militarii poartă brasarde tricolore.
În seara zilei de 22 decembrie 1989 se constituie noul organism al puterii de stat – Frontul Salvării Naţionale (FSN), având drept scop ”instaurarea democraţiei, libertăţii şi demnităţii poporului român”. La posturile de radio şi televiziune a fost transmis ”Comunicatul către ţară” al Consiliului FSN, în care se arăta: ”Din acest moment se dizolvă toate structurile de putere ale clanului Ceauşescu. Guvernul se demite, Consiliul de Stat şi instituţiile sale îşi încetează activitatea. Întreaga putere în stat este preluată de Consiliul FSN”. (”Istoria României în date”, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003). A fost făcut cunoscut, totodată, un program vizând democratizarea vieţii politice şi sociale în România. Programul cuprindea deziderate precum abandonarea rolului conducător al unui singur partid politic şi statornicirea unui sistem democratic pluralist de guvernământ; organizarea de alegeri libere în luna aprilie; separarea puterilor în stat; elaborarea unei noi Constituţii; promovarea liberei iniţiative în economie; sprijinirea micii producţii ţărăneşti; democratizarea învăţământului şi culturii; respectarea drepturilor şi libertăţilor minorităţilor naţionale; respectul deplin al drepturilor şi libertăţilor omului; integrarea în procesul de construire a unei Europe unite etc. (”România. Date şi fapte. 1989-2009”). În Consiliul FSN au fost desemnaţi provizoriu ca membri Ana Blandiana, Doina Cornea, Dumitru Mazilu, Mircea Dinescu, Laszlo Tokes, Dan Deşliu, Petre Roman, Ion Caramitru, Sergiu Nicolaescu, Dan Marţian, Cazimir Ionescu, Domokos Geza, Ion Iliescu şi alţii.
În după-amiaza zilei de 22 decembrie a apărut ”Libertatea”, primul ziar al Revoluţiei române, iar seara au apărut primul număr al ziarului ”Tineretul Liber”, precum şi, în ediţie specială, ziarul ”Scânteia Poporului”.
Televiziunea a transmis în direct evenimentele din Piaţa Palatului din 22 decembrie 1989. Spre seară apar relatări despre focuri izolate de armă, care apoi se înmulţesc, odată cu lăsarea întunericului. Se răspândesc zvonuri alarmiste, unele făcând referire la existenţa unor terorişti. Cei aflaţi în balconul Comitetului Central lansează constant apeluri la calm.
După orele 18.00 şi în tot cursul nopţii de 22 spre 23 decembrie 1989 elemente diversioniste necunoscute deschid focul simultan în mai multe puncte din Bucureşti. Se înregistrează victime în rândul armatei şi populaţiei civile. Sediul Televiziunii este atacat în forţă, şi pentru puţin timp emisia este întreruptă. Se trage şi în Piaţa Palatului, fiind vizat sediul Comitetului Central. În schimbul de focuri din Piaţa Palatului, trăgându-se din clădirea fostului Palat Regal (ce adăpostea Muzeul de Artă) spre clădirea CC al PCR şi asupra mulţimii din piaţă, este incendiată clădirea Bibliotecii Centrale Universitare.
Demonstraţii şi confruntări armate au avut loc în zilele de 21 şi 22 decembrie 1989 şi în celelalte oraşe mari ale ţării – Arad, Oradea, Cluj-Napoca, Sibiu, Braşov, Iaşi, Craiova. La Timişoara, în 22 decembrie populaţia oraşului a fost pentru a şaptea zi în stradă. Spre seară, grupuri de diversionişti au declanşat atacuri asupra locaţiilor strategice din oraş şi asupra unităţilor militare. Şi la Sibiu obiective strategice din oraş au fost atacate spre seară de grupuri de diversionişti.
Bilanţul victimelor din timpul evenimentelor din decembrie 1989 a fost de 1.104 morţi (dintre care 160 înainte de 22 decembrie) şi 3.321 răniţi (dintre care 1.107 până la 22 decembrie), potrivit volumului ”Istoria României în date” (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003).
Revoluţia din decembrie 1989 s-a născut ca o explozie de revoltă populară împotriva unei dictaturi totalitare aflate în criză terminală, scrie politologul Vladimir Tismăneanu în cartea sa ”Despre 1989. Naufragiul utopiei” (Editura Humanitas, Bucureşti, 2009). ”Ceauşescu era izolat pe plan internaţional şi detestat de o populaţie disperată. Revolta de la Timişoara din 15 decembrie 1989 a fost momentul inaugural al seriei de acţiuni care aveau să culmineze la Bucureşti şi în alte oraşe în zilele de 21 şi 22 decembrie şi care au constituit efectiv o revoluţie ca modalitate de întemeiere a libertăţii (…) Născut din violenţă şi brutalitate, regimul pierea în chip violent şi brutal. Îşi dovedea, încă o dată, deficitul total de legitimitate şi proba natura ilegală, criminală, a existenţei sale”, arată Vladimir Tismăneanu în lucrarea sus-menţionată. Revoluţia din decembrie 1989 s-a născut ca o explozie de revoltă populară împotriva unei dictaturi totalitare aflate în criză terminală, scrie politologul Vladimir Tismăneanu în cartea sa ”Despre 1989. Naufragiul utopiei” (Editura Humanitas, Bucureşti, 2009). ”Ceauşescu era izolat pe plan internaţional şi detestat de o populaţie disperată. Revolta de la Timişoara din 15 decembrie 1989 a fost momentul inaugural al seriei de acţiuni care aveau să culmineze la Bucureşti şi în alte oraşe în zilele de 21 şi 22 decembrie şi care au constituit efectiv o revoluţie ca modalitate de întemeiere a libertăţii (…) Născut din violenţă şi brutalitate, regimul pierea în chip violent şi brutal. Îşi dovedea, încă o dată, deficitul total de legitimitate şi proba natura ilegală, criminală, a existenţei sale”, arată Vladimir Tismăneanu în lucrarea sus-menţionată.