Am fost acuzat în ultima perioadă de către numeroase persoane rău intenționate că eu aș fi „mâncat” banii de integrare a romilor din România.
Tuturor acestora țin să le precizez faptul că eu, ca persoană fizică, nu am lucrat niciodată cu fonduri europene, nu am fost implicat în programe naționale sau europene cu fonduri europene. Nu am făcut parte din vreo instituție sau comisie care să împartă fonduri europene destinate romilor. Atât eu, cât și familia mea.
Există o instituție în România care a primit în ultimii ani fonduri europene de peste 1,5 miliarde de euro pentru integrarea romilor, pe care i-a împărțit anumitor ong-uri soroșiste pe seama unor criterii doar de ei știute. Această instituție este Punctul Național de Contact pentru Romi și funcționează în cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), ca structură de coordonare și sprijin metodologic pentru implementarea politicilor publice destinate incluziunii romilor.
Această instituție este condusă de oamenii din poza alăturată. Ei reprezintă Punctul Național de Contact pentru Romi din România. Sunt oameni crescuți de Soroș, USR și PNL. Aceste persoane stabilesc cui împart fondurile europene destinate romilor din România. Până acum, acești bani au fost încasați în mare măsură de ong-uri controlate de oameni școliți de Soroș. Ei comunică cu reprezentanții Comisiei Europene, cărora le trimit periodic rapoarte despre cum cheltuiesc acești bani.
Cu privire la modul lipsit de transparență în care au fost împărțiți și cheltuiți acești bani, am făcut numeroase plângeri și sesizări, la care nu am primit niciun răspuns concret. Asta în contextul în care sunt singurul reprezentant al romilor în Parlament, iar Asociația Partida Romilor Pro-Europa, pe care o conduc, este singura organizație a romilor reprezentativă la nivel național.
#NicolaePăun #FonduriEuropeneRomi


