În perioada 26-30 august 2026, Cetatea Medievală Sighişoara va găzdui cea de-a XXII-a ediţie a Festivalului Intercultural ProEtnica. Ediţia din acest an are o semnificaţie aparte: marchează 25 de ani de la prima ediţie a festivalului, organizată în anul 2001, şi va reuni reprezentanţii celor 20 de minorităţi naţionale recunoscute în România.
ProEtnica 2026 se desfăşoară sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României şi sub patronajul Ambasadoarei Republicii Federale Germania în România, E.S. doamna Angela Ganninger.
Scopul Festivalului ProEtnica este de a contribui la consolidarea păcii interetnice într-o societate democratică şi pluralistă, pornind de la premisa că protecţia minorităţilor naţionale reprezintă un factor esenţial de stabilitate. În acest sens, ProEtnica promovează drepturile şi expresia culturală a minorităţilor naţionale şi creează un cadru amplu pentru dialogul intercultural, inclusiv între minorităţi şi populaţia majoritară.
Festivalul este organizat de Centrul Educaţional Interetnic pentru Tineret Sighişoara (ibz), în parteneriat cu Departamentul pentru Relaţii Interetnice al Guvernului României, principalul partener al proiectului.
Un rol esenţial în conceperea şi realizarea festivalului le revine organizaţiilor minorităţilor naţionale. Prin participarea lor activă şi prin resursele organizatorice, artistice şi logistice pe care le mobilizează, acestea aduc o contribuţie decisivă la realizarea ediţiei ProEtnica 2026 şi sunt parteneri importanţi ai proiectului.
Timp de cinci zile, în fiecare după-amiază, scena din Piaţa Cetăţii va găzdui un amplu program artistic susţinut de reprezentanţii minorităţilor naţionale din întreaga ţară. Muzica, dansurile, costumele tradiţionale şi diversitatea expresiilor culturale vor transforma Piaţa Cetăţii într-un spaţiu viu al întâlnirii şi al dialogului.
Organizaţiile minorităţilor naţionale vor fi prezente şi cu standuri de prezentare, unde vizitatorii vor putea descoperi tradiţiile, cultura, publicaţiile şi activitatea comunităţilor participante şi vor putea intra în dialog direct cu reprezentanţii acestora.
Programul este completat de expoziţii şi standuri de carte, de prelegeri, conferinţe şi dezbateri organizate sub genericul „Agora dialogului intercultural”, precum şi de mese rotunde dedicate literaturii şi culturii minorităţilor în cadrul „Salonului Literar”.
În contextul pregătirilor pentru ediţia jubiliară a fost realizată macheta grafică a afişului ProEtnica 2026, după concepţia lui Mihai Szabo. Compoziţia reprezintă simbolic cele 20 de minorităţi naţionale şi pune în valoare cadrul pitoresc al Sighişoarei, al cărei centru istoric este inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO.
În forma sa finală, afişul va include, alături de această compoziţie grafică, însemnele celor două patronaje şi siglele partenerilor, susţinătorilor, sponsorilor şi partenerilor media ai ediţiei ProEtnica 2026.

Sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României
Sub patronajul Ambasadoarei Republicii Federale Germania – Angela Ganninger
Organizator: Centrul Educaţional Interetnic pentru Tineret Sighişoara (ibz)
În parteneriat cu:
Departamentul pentru Relaţii Interetnice al Guvernului României
Parteneri de proiect:
Organizaţiile minorităţilor naţionale participante
Cu sprijinul:
Municipiul Sighişoara
Agenţia Naţională pentru Romi
Centrul Naţional de Cultură a Romilor – Romano Kher


