La sediul Instituției Prefectului – Județul Suceava, a avut loc ședința Grupului de Lucru Mixt pentru Romi, desfășurată sub coordonarea doamnei subprefect Camelia Damian, în prezența doamnei Alina Neagu, consilier pentru problemele romilor din cadrul instituției. La întâlnire au participat reprezentanți ai serviciilor publice deconcentrate, mediatori școlari și sanitari, experți locali pentru romi, precum și reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale.
Reuniunea a avut ca principal obiectiv consolidarea cooperării interinstituționale și identificarea unor măsuri concrete pentru sprijinirea comunităților de romi din județul Suceava.
În cadrul primului punct al ordinii de zi, dedicat incluziunii pe piața muncii și formării profesionale, doamna Anca Capverde, consilier în cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Suceava, a prezentat oportunitățile de calificare profesională, programele de ocupare și posibilitățile de colaborare cu angajatorii locali, evidențiind măsurile prin care persoanele de etnie romă pot beneficia de sprijin pentru integrarea pe piața muncii.
Cel de-al doilea punct al ședinței a vizat prezentarea propunerii de Politică Publică Județeană privind instituirea unui sistem de prioritizare a intervențiilor în comunitățile de romi din județul Suceava, document prezentat de doamna Ioana Solovăstru, președinta Asociației Partida Romilor „Pro-Europa” – Sucursala Suceava. Propunerea urmărește dezvoltarea unui mecanism care să permită identificarea și prioritizarea intervențiilor necesare în comunitățile vulnerabile, în funcție de nevoile existente și de resursele disponibile.
În încheierea ședinței, doamna subprefect Camelia Damian a reiterat angajamentul Instituției Prefectului – Județul Suceava de a susține dialogul interinstituțional și colaborarea cu organizațiile reprezentative ale romilor, evidențiind faptul că soluționarea provocărilor cu care se confruntă comunitățile vulnerabile necesită o abordare unitară și implicarea tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniu.





