Romii cu care ne mândrim!
R(omul) de zece al acestei ediții este Carmen Tanasie, o olteancă care a pornit de jos și a ajuns foarte sus. A fost discriminată, a luptat cu sărăcia, cu dorul de familie și a făcut eforturi mari pentru a fi selectată în una dintre cele mai importante organizații pentru romi de la nivel european. Urmăriți un reportaj filmat de către echipa emisiunii noastre tocmai în cadrul Parlamentului European de la Bruxelles.
La rubrica ”La un ceai cu rom” invitatul moderatorului Sorin Sandu este cercetătorul independent și scriitorul Marian Cârpaci. Vă așteaptă o discuție inedită despre o temă care suscită interes și mirare deopotrivă: traducerea poeziei Luceafărul în limba rromani, de care s-a ocupat cercetătorul Marian Cârpaci.
Nu pierdeți nici rubrica ”InfoRom” pentru că vă arătăm imagini de la cel mai nou studiu din educație care îi vizează pe toți copiii României, indiferent de etnie, gen, dizabilități sau statut social. Tot aici aflați și primele informații pe anul acesta despre locurile speciale la licee și facultăți pentru copiii de etnie romă.
Emisiunea ”Și eu m-am născut în România” vă așteaptă de la ora 10.30 pe Național TV!