În ziua de 9 octombrie 2006, a avut loc ceremonia punerii pietrei de temelie a Memorialului Victimelor Holocaustului din România.
Memorialul Victimelor Holocaustului din România este amplasat în centrul Capitalei, la intersecţia străzilor Anghel Saligny, Mihai Vodă, Ion Brezoianu şi Lipscani. Ansamblul cuprinde cinci sculpturi, „Coloana”, „Via Dolorosa”, „Steaua lui David”, „Roata Romilor”, „Epitaf”, precum şi o incintă memorială centrală. Elementele Memorialului simbolizează principalele evenimente din timpul Holocaustului petrecut în România.
Textul inscripţionat pe placa memorială arată că, în paralel cu planurile concepute de Germania nazistă de distrugere a evreilor europeni, statul român a desfăşurat propria campanie sistematică de exterminare. Baza a fost pusă de legile antisemite din 1940, urmate de masacrele de la Dorohoi, Galaţi, Bucureşti şi Iaşi. Începând cu 1941, regimul Ion Antonescu a declanşat genocidul prin deportările masive ale evreilor şi romilor în Transnistria. Între anii 1940 şi 1944, statul român a fost direct responsabil pentru moartea a cel puţin 280.000 de evrei români şi ucraineni şi a 11.000 de romi. În primăvara lui 1944, autorităţile maghiare de ocupaţie din Transilvania de Nord au deportat 135.000 de evrei la Auschwitz.
Memorialul Victimelor Holocaustului din România a fost ridicat de naţiunea română şi guvernul ei pentru a onora permanent memoria victimelor şi pentru a servi drept avertisment solemn pentru generaţiile viitoare, se menţionează pe placa memorială.
Coloana Memorială, care aminteşte de celebra operă a lui Constantin Brâncuşi, are o înălţime de 17 metri şi este turnată în fontă. Pe fiecare latură a Coloanei se află câte o literă, care, împreună, formează cuvântul „Zachor” – „Aminteşte-ţi”, arată inshr-ew.ro.
Via Dolorosa sau Drumul Suferinţei reprezintă o şină de cale ferată stilizată, cu trimitere la trenurile morţii ce au urmat Pogromului de la Iaşi din 1941, dar şi la modul în care au fost deportaţi evreii şi romii în lagărele din Polonia şi Transnistria.
Steaua lui David este un simbol asociat, în general, cu religia iudaică şi poporul evreu. În perioada Holocaustului, evreii au fost obligaţi să poarte steaua galbenă a lui David, măsură menită să separe populaţia evreiască şi să faciliteze persecutarea acesteia.
Roata evocă moştenirea indiană a romilor. Roata cu şaisprezece şpiţe, care se află pe steagul romilor, simbolizează itineranţa şi peregrinarea.
Semnificaţia Epitafului este explicată de însuşi artistul Peter Jacobi: „Imaginile cunoscute din lagărele de concentrare, în care buldozere împing stive de cadavre schingiuite, au fost punctul de plecare pentru crearea acestei sculpturi. În containerul masiv din fier se găsesc – ca o metaforă sculpturală – fragmente de rocă, tăiate pe o latură. Tot în acest loc, vizitatorii pot depune câte o piatră, după obiceiul evreiesc”.
Piesa centrală a Memorialului este o clădire masivă din beton care, prin forma nefinisată şi poziţionarea sub nivelul străzii, aminteşte de lagărele în care au fost concentraţi evreii şi romii. Drumul spre această clădire se face prin coborârea unor trepte a căror asimetrie semnifică drumul plin de suferinţe şi destinul frânt al victimelor. Prin coborârea sub nivelul străzii, vizitatorul este rupt de zgomotul oraşului şi ajunge simbolic într-un spaţiu al memoriei, al doliului şi al reflecţiei.
În dreapta clădirii centrale se află pietre de mormânt din cimitirul evreiesc din Bucureşti din secolul al XVII-lea, localizat pe strada Sevastopol. În perioada 1942-1944, din ordinul lui Ion Antonescu, cimitirul a fost expropriat şi distrus, iar exhumarea morţilor şi relocarea pietrelor funerare s-a făcut prin munca forţată a evreilor.
În stânga clădirii se află o instalaţie cu pietre de mormânt recuperate din cimitirul desacralizat din Odessa. Cimitirele evreieşti au fost distruse intenţionat, căci genocidul nu a însemnat doar uciderea oamenilor, ci şi ştergerea istoriei lor.
În interiorul structurii centrale sunt inscripţionate, pe plăci de oţel ruginit montate pe pereţi, nume ale victimelor Holocaustului din România, evrei şi romi. Sunt înscrise doar numele victimelor identificate, reprezentându-i simbolic pe toţi cei rămaşi anonimi. Rugina evocă trecerea timpului, rănile nevindecate ale istoriei şi sângele vărsat. Zidurile groase şi lipsa ferestrelor clasice izolează vizitatorul, inducând sentimentul de sufocare şi lipsă de scăpare pe care l-au simţit evreii şi romii închişi în ghetouri, în trenurile morţii şi în lagărele de concentrare.
Acoperişul din bârne metalice, cu spaţii între ele, permite pătrunderea luminii soarelui care, reflectată pe podea, creează lumini şi umbre. Mişcarea permanentă a soarelui simbolizează trecerea timpului şi viaţa prematur sfârşită a oamenilor care au suferit în acea perioadă. În esenţă, construcţia poate fi văzută ca un cenotaf, un mormânt simbolic pentru sutele de mii de victime. Este un spaţiu de reculegere care obligă la confruntarea tăcută cu trecutul.
Memorialul Victimelor Holocaustului din România este un loc al doliului şi un angajament asumat faţă de adevărul istoric. În egală măsură, ansamblul rămâne un avertisment permanent despre pericolele urii, intoleranţei şi uitării, amintindu-ne că protejarea vieţii şi a demnităţii umane este o responsabilitate continuă a fiecărei generaţii.
Pe site-ul oficial al Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, poate fi accesată o secţiune dedicată unui tur virtual interactiv al Memorialului, la adresa https://inshr-ew.ro/memorial/.
Anual, la Memorialul Victimelor Holocaustului, de Ziua Naţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului în România, marcată la 9 octombrie, dată la care au început, în 1941, deportările evreilor din Bucovina în Transnistria, au loc ceremonii de comemorare, cu participarea autorităţilor statului.
