Muzică, povești și regăsirea frumosului pierdut
Sâmbăta aceasta distracția este la superlativ! Îndrăgitul clarinetist George Udilă vine în platoul rubricii ”La un ceai cu rom” pentru a ne amuza cu povești de la cântări. Ne va cânta și live așa că veți avea o după-amiază perfectă de sâmbătă!
La rubrica R(omul) de zece vă spunem ce succese au mai obținut Victor și Hristu Gheorghiță. Amândoi instructori și campioni la judo, i-ați cunoscut în urmă cu un an de zile. Despre realizările lor din toată această perioadă, veți afla în ediția de sâmbătă.
Rubrica ”Info Rom” vă aduce imagini în premieră de la Forumul de Afaceri România-India, eveniment susținut de curând la reședința E.S. Ramesh Chandra, ambasadorul Indiei la București. Mesajul acestuia pentru comunitatea de romi din România îl veți vedea sâmbătă. Avem imagini și de la finalul proiectului derulat în anul 2014 de către UNICEF în România, Guvernul României și Norvegia. Numărul copiilor și a familiilor ajutate grație granturilor norvegiene depășește orice așteptări!
Emisiunea ”Și eu m-am născut în România” vă așteaptă de la ora 10.30, pe Național TV!