”Ziua Lăutăriei și a Cântecului Lăutăresc” este sărbătorită în fiecare an la data de 2 decembrie. Când a fost amintită în calendarul romilor dar mai ales care este istoricul acestei zile, mai puțin cunoscute, aflați la rubrica „Info Rom”. Tot aici vedeți imagini de la vernisajul UNICEF intitulat ”Din Interior”. Care a fost scopul evenimentului și ce vedete au participat, vedeți sâmbătă!
Sărbătorim lăutarii romi printr-un invitat de seamă la rubrica ”La un ceai cu rom”. Iulian de la Ciocănești vine în platou și va cânta live piese de iubire, dor și supărare. Pregătiți-vă batistele pentru că veți fi emoționați!
La ”Kestiuni rome” la cererea publicului, îi revedeți cei mai apreciați lăutari și muzicanți romi: Romica Puceanu, Ion Albeşteanu sau Grigoraș Dinicu. Detalii despre viața și cariera lor într-un reportaj pe care îl găsiți numai la” Şi eu m-am născut în România!”
Învață despre noi și află cine suntem, sâmbăta de sâmbătă, de la 10.30, pe Național TV!