Conectează-te cu noi

Educatie

Salvaţi Copiii: Grădiniţe estivale şi programe de educaţie remedială pentru peste 1.500 de copii

Salvaţi Copiii România anunţă deschiderea grădiniţelor estivale şi a programelor de educaţie remedială, în care vor fi incluşi peste 1.500 de copii, program înfiinţat în urmă cu 26 de ani.

Potrivit unui comunicat al Salvaţi Copiii, şcoala mobilă a organizaţiei va ajunge la copiii cu acces redus sau inexistent la educaţie, care trăiesc în zone izolate sau în comunităţi profund afectate de sărăcie.

Dintre cei peste 1.500 de copii pentru care vor fi organizate activităţi estivale 363 sunt preşcolari şi 1.200 elevi din Bucureşti şi judeţele Argeş, Braşov, Caraş-Severin, Constanţa, Cluj, Dâmboviţa, Dolj, Hunedoara, Iaşi, Mureş, Neamţ, Olt, Timiş, Suceava şi Vaslui.

În anul şcolar trecut, dintre cele 7.471 de grădiniţe publice, 1.616 au funcţionat cu program prelungit, doar 310 aflându-se în mediul rural, în contextul riscului crescut de sărăcie şi excluziune socială, explică organizaţia.

În anul şcolar 2022 – 2023, doar 74,8% dintre copiii de vârstă preşcolară erau înscrişi la grădiniţă, în scădere de la 75,6% în anul precedent şi mult sub media Uniunii Europene de 93,1%.

Nefrecventarea şcolii afectează o proporţie din ce în ce mai mare de minorii români: aproape 16% dintre copiii de vârsta gimnaziului se aflau în afara şcolii anul trecut, în timp ce peste un sfert dintre cei de vârsta liceului (25,03%) erau în aceeaşi situaţie. În România, 16,6% dintre tinerii cu vârste între 18 şi 24 de ani au finalizat cel mult studiile gimnaziale, se arată în comunicatul organizaţiei .

Continuă să citești
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele Mai Vizionate Postări

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990 Copyright © 2015