Proiecte în valoare de peste 104 milioane de euro au fost aprobate prin Programul „Primul student din familie”, a anunţat, vineri, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), într-un comunicat de presă.
Din totalul celor 68 de proiecte aprobate, 66 sunt destinate regiunilor mai puţin dezvoltate, iar valoarea totală depăşeşte 103 milioane de euro, în timp ce două proiecte sunt pentru regiunea Bucureşti-Ilfov, în cuantum de peste 1,5 milioane de euro.
Potrivit ministerului de resort, obiectivul programului „Primul student în familie” este facilitarea accesului la educaţie superioară pentru tinerii din medii defavorizate, prevenirea abandonului universitar şi sprijinirea dezvoltării profesionale a acestora. Astfel, măsurile incluse în proiecte vizează sprijin pentru elevii şi absolvenţii de liceu care nu au promovat examenul de Bacalaureat, proveniţi din familii cu nivel educaţional scăzut sau de etnie romă, precum şi susţinerea studenţilor din medii defavorizate prin burse sociale şi alte forme de sprijin.
Totodată, în cadrul acestor apeluri de proiecte, 36 de instituţii de învăţământ superior, publice şi private, alături de cinci unităţi de învăţământ preuniversitar de stat, au depus cereri de finanţare.
„Elevii/absolvenţii de liceu din promoţiile ultimilor doi ani şcolari anteriori anului şcolar în care au intrat în operaţiune, care nu au promovat examenul de bacalaureat, precum şi studenţii care provin din medii defavorizate, vor beneficia de sprijin financiar pentru a participa la activităţile propuse în cadrul proiectelor selectate pentru finanţare. Pentru elevi, măsurile de tip „punte” includ promovarea ofertelor educaţionale şi a programelor de studiu din universităţi. De asemenea, se are în vedere susţinerea elevilor şi a absolvenţilor de liceu prin programe remediale pentru pregătirea examenului de Bacalaureat sau admiterii la studii universitare de licenţă, susţinerea cheltuielilor pentru cazare şi/sau masă din internatele instituţiilor de învăţământ preuniversitar, acordarea de subvenţii şi facilitarea vizitelor de studiu în cadrul instituţiilor de învăţământ superior”, se arată în comunicatul citat.
De asemenea, pentru studenţi, măsurile dedicate reducerii abandonului universitar includ: asigurarea serviciilor de suport, îndrumare şi consiliere, acordarea de subvenţii, participarea la programe remediale pentru studenţii cu dificultăţi în învăţare, susţinerea cheltuielilor pentru cazare şi/sau masă din campusurile universitare, participarea la sesiuni de mentorat, tutoriat şi consiliere educaţională şi profesională, şi desfăşurarea unor workshop-uri dedicate dezvoltării abilităţilor de studiu ale studenţilor.
MIPE menţionează că modalitatea de acordare şi plată a subvenţiei şi a altor forme de sprijin pentru elevi şi studenţi va fi stabilită de fiecare instituţie de învăţământ în parte, iar cuantumul va fi de 300 lei/lună pentru elevii din clasele a XI-a, a XII-a, a XIII-a, respectiv de 330 lei/lună pentru studenţi.
În plus, măsurile dedicate accesibilizării instituţiilor de învăţământ superior se referă şi la: achiziţia de echipamente IT, dezvoltarea de instrumente educaţionale accesibilizate, asigurarea accesibilităţii studenţilor cu dizabilităţi, asigurarea serviciilor suport, cum ar fi interpreţi şi tehnologii specifice, şi organizarea de şedinţe de consiliere individuale, de grup şi de grupuri de suport dedicate sprijinirii elevilor în vederea continuării studiilor.
Reprezentanţii ministerului precizează că, în perioada imediat următoare, va demara procesul de contractare a tuturor proiectelor aprobate.