Sanatate
Partida Romilor Tulcea solicită deblocarea posturilor de mediatori sanitari

Preşedinta filialei tulcene a Partidei Romilor, Niculina Iosif, a solicitat Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) deblocarea posturilor de mediatori sanitari pentru municipiul Tulcea, nefinanţate de câţiva ani de Ministerul Sănătăţii, după ce persoanele care le-au ocupat au renunţat la ele.
Solicitarea a fost adresată verbal miercuri, în timpul şedinţei Grupului de lucru mixt pentru romi organizată de Prefectura judeţului Tulcea şi urmează să fie dublată de o adresă scrisă, Niculina Iosif amintind situaţia romilor din municipiu.
„În municipiu, avem doar un mediator sanitar din patru. Comunitatea de romi e foarte mare. Avem peste 200 de familii care nu sunt înscrise la medicul de familie, avem copiii nou-născuţi neînscrişi la un medic de familie, avem abandon de nou-născuţi în spital. Mediatorul era cel care consilia cumva tânăra mămică, făcea prevenţie, făcea campanii de informare pe sănătate”, a afirmat preşedinta filialei teritoriale a Partidei Romilor.
La rândul său, reprezentanta DSP, Verginia Bălan, a precizat că trei din posturile de mediatori sanitari nici nu au mai fost bugetate de ministerul de resort, după ce nicio persoană nu le-a ocupat la concursurile organizate în ultimii ani.
„Este grav să vii cu un nou-născut acasă şi să nu ai un medic de familie, iar dacă vrem ca o etnie să fie integrată trebuie să o avem şi sănătoasă”, a precizat preşedinta filialei teritoriale a Partidei Romilor, Niculina Iosif.
Ea a mai spus că posturile de mediatori sanitari pentru comunitatea de romi din municipiu nu au fost ocupate în urma ultimelor concursuri din cauză că nu existau persoane calificate, însă organizaţia pe care o reprezintă a iniţiat cursuri de calificare, iar acum sunt persoane care vor să ocupe acele posturi.
În timpul şedinţei Grupului de lucru mixt pentru romi organizată de Prefectura judeţului Tulcea, s-au prezentat printre altele activităţile desfăşurate în anul 2023 de Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean pentru prevenirea şi combaterea discriminării cetăţenilor români de etnie romă.

-
Educatie2 săptămâni ago
Locuri pentru candidaţii romi la şcolile de subofițeri ale Ministerului Afacerilor Interne
-
Asul de trefla2 săptămâni ago
De ce rom și nu țigan?
-
La zi2 săptămâni ago
Lăsatul secului pentru Postul Sfintelor Paşti
-
Asul de trefla2 săptămâni ago
Anuța Brânzan, supravieţuitoarea deportării din Transnistria