Parlamentul European, singura instituție UE ai cărei membrii sunt aleşi de cetățeni

Parlamentul European (PE) este singura instituţie a Uniunii Europene (UE) ai cărei membri sunt aleşi în mod direct în toate statele membre, pentru a reprezenta interesele cetăţenilor în procesul legislativ al Uniunii Europene şi pentru a se asigura că celelalte instituţii ale UE îşi desfăşoară activitatea în mod democratic, potrivit www.europarl.europa.eu. Un forum important pentru dezbaterile politice şi luarea de decizii la nivelul UE, PE îi reprezintă pe cei aproximativ 450 de milioane de locuitori ai UE.

Potrivit arhivelor istorice ale PE, primul tratat, semnat în 1951, instituia Adunarea Parlamentară, care, ulterior, a fost redenumită Parlamentul European. Scopul tratatului originar era ca şase ţări care fuseseră anterior în război să colaboreze pentru atingerea unor ţeluri comune. Înfiinţată în 1952, Adunarea comună a Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului (CECO), predecesoarea Parlamentului European, a devenit adunarea comună a celor trei comunităţi europene supranaţionale care existau la acea vreme. În urma înfiinţării Comunităţii Economice Europene şi a Comunităţii Europene a Energiei Atomice, Adunarea comună a CECO a fost extinsă pentru a acoperi toate cele trei comunităţi. Cu 142 de membri, noua adunare s-a reunit pentru prima dată la Strasbourg, la 19 martie 1958, ca „Adunarea Parlamentară Europeană”, schimbându-şi numele în „Parlamentul European” la 30 martie 1962.

De-a lungul timpului, instituţia, ai cărei membri sunt aleşi în mod direct din 1979, a suferit schimbări profunde: a evoluat de la o adunare cu membri numiţi la un parlament ales care este recunoscut ca un mecanism politic de reglare al Uniunii Europene. Înainte de introducerea alegerilor directe, deputaţii în PE erau numiţi de către fiecare dintre parlamentele naţionale ale statelor membre. Decizia şi Actul privind alegerea reprezentanţilor Adunării prin vot universal direct au fost semnate la Bruxelles la 20 septembrie 1976. În urma ratificării de către toate statele membre, actul a intrat în vigoare în iulie 1978, iar primele alegeri au avut loc pe 7 şi 10 iunie 1979.

PE şi-a sporit puterea printr-o serie de tratate. Tratatele de la Maastricht din 1992 şi cel de la Amsterdam din 1997 au transformat legislativul comunitar dintr-o instituţie cu rol consultativ într-un for legislativ cu puteri comparabile cu cele ale parlamentelor naţionale. De la 1 decembrie 2009, Tratatul de la Lisabona (semnat la 13 decembrie 2007), care cuprinde Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) şi Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE) a acordat Parlamentului aceleaşi competenţe de legiferare precum cele ale Consiliului şi, mai mult decât atât, i-a oferit forţa necesară pentru a influenţa direcţia politică a Europei, explică portalul oficial al PE. Tratatul a extins competenţele legislative depline ale Parlamentului la peste 40 de domenii noi, printre care figurează agricultura, securitatea energetică, imigraţia, justiţia şi fondurile UE, la egalitate cu Consiliul, care reprezintă guvernele statelor membre. Parlamentul a dobândit, de asemenea, competenţa de a aproba întregul buget al UE împreună cu Consiliul.

Fiind singura instituţie a UE aleasă prin sufragiu direct de cetăţeni, Parlamentul are puterea şi responsabilitatea de a trage la răspundere celelalte instituţii ale UE. Parlamentul este gardianul Cartei drepturilor fundamentale, înscrisă în Tratatul de la Lisabona, precum şi al dreptului de iniţiativă cetăţenească, care le permite cetăţenilor să solicite prezentarea de noi propuneri de politici, dacă petiţia prezentată în acest sens a primit un milion de semnături.

Conform Tratatului de la Lisabona, Parlamentul are dreptul de a numi preşedintele Comisiei, pe baza unei propuneri a Consiliului European care ia în considerare rezultatele alegerilor parlamentare europene. Atât pentru alegerile din 2014, cât şi pentru cele din 2019, partidele politice europene au prezentat alegătorilor candidaţi principali pentru funcţia de preşedinte al Comisiei – executivul UE. Odată cu alegerile europene din 23-26 mai 2019, a devenit clar că Parlamentul a beneficiat pe deplin de dispoziţiile articolului 14 din TUE, care prevede că „Parlamentul European, împreună cu Consiliul, exercită funcţiile legislative şi bugetare. Acesta exercită funcţii de control politic şi consultare, astfel cum sunt prevăzute în tratate. Acesta alege preşedintele Comisiei.”, evidenţiază articolul ”The European Parliament: Historical background”, publicat pe site-ul instituţiei. În plus, sistemul candidaţilor ”cap de listă” s-a dovedit a avea succes în creşterea participării alegătorilor la alegerile europene, mai arată sursa citată.

Cercetările recente cu privire la contribuţia Parlamentului la creşterea economică indică faptul că legislaţia pe care o elaborează contribuie cu peste un trilion de euro anual la PIB-ul UE, prin consolidarea drepturilor rezidenţilor şi ale întreprinderilor din UE. O altă contribuţie semnificativă este oferită de bugetul UE. Legislaţia se bazează pe studii şi seminarii susţinute de cinci departamente de politici care oferă expertiză independentă de înalt nivel, analize şi consiliere în materie de politici, la cererea comitetelor, delegaţiilor, a preşedintelui, a Biroului şi a secretarului general.

Deputaţii în Parlamentul European

Parlamentul European este alcătuit, în prezent, din 705 deputaţi aleşi în cele 27 de state membre ale Uniunii Europene extinse. În urma alegerilor din 6-9 iunie 2024, numărul europarlamentarilor va creşte la 720.

Din 1979, eurodeputaţii sunt aleşi prin vot universal direct pentru o perioadă de cinci ani. Deputaţii din Parlamentul European sunt grupaţi în funcţie de afinitatea politică, nu după naţionalitate. Cei mai mulţi europarlamentari aparţin unui grup politic, reprezentând toate tendinţele ideologice din PE. Unii deputaţi nu sunt afiliaţi niciunui grup politic şi, prin urmare, sunt cunoscuţi ca deputaţi „neafiliaţi”. Grupurile politice sunt cele care decid ce probleme vor fi discutate în plen. Eurodeputaţii nu pot fi obligaţi de către grupul lor să voteze într-un anumit mod.

Eurodeputaţii îşi împart timpul între circumscripţiile lor electorale, Strasbourg şi Bruxelles, precum şi la reuniuni ale comisiilor şi ale grupurilor politice. Europarlamentarii nu au doar capacitatea să contureze şi să decidă noua legislaţie, ci votează acorduri comerciale, examinează instituţiile UE şi cum sunt cheltuite taxele contribuabililor europeni, în plus pot lansa anchete.

Punctul culminant al activităţii politice a PE îl reprezintă şedinţele plenare. Parlamentul se reuneşte în cadrul a 12 sesiuni plenare anuale, pentru a vota legislaţia UE şi pentru a adopta o poziţie faţă de chestiuni politice. Parlamentul se mai poate reuni în sesiuni suplimentare de două zile la Bruxelles, de până la şase ori pe an. Şedinţa plenară reprezintă forumul în care reprezentanţii cetăţenilor Uniunii Europene participă la luarea deciziilor UE şi îşi exprimă punctul de vedere faţă de Comisie şi Consiliu. Dezbaterile din cadrul sesiunilor plenare se desfăşoară în 24 de limbi. Ordinea de zi a plenului este întocmită în detaliu de către Conferinţa preşedinţilor grupurilor politice. În paralel, Conferinţa preşedinţilor de comisii (formată din preşedinţii tuturor comisiilor parlamentare permanente şi temporare) poate face recomandări Conferinţei preşedinţilor cu privire la activitatea comisiilor şi la întocmirea ordinii de zi a plenului.

Şedinţele plenare sunt conduse de preşedintele Parlamentului European, care este asistat în această sarcină de cei 14 vicepreşedinţi, care pot prelua preşedinţia. La şedinţe participă Comisia Europeană şi Consiliul Uniunii Europene pentru a facilita colaborarea dintre instituţii în procesul decizional. În cazul în care Parlamentul solicită acest lucru, reprezentanţii celor două instituţii pot fi, de asemenea, chemaţi să facă declaraţii sau să răspundă pentru activităţile lor.

Pentru elaborarea lucrărilor pentru şedinţele plenare ale Parlamentului, eurodeputaţii sunt împărţiţi în 20 de comisii permanente specializate. O comisie are un preşedinte, un birou şi un secretariat, iar numărul membrilor săi poate varia între 25 şi 88 de deputaţi. Structura politică a comisiilor o reflectă pe cea a adunării plenare. Comisiile parlamentare se întrunesc o dată sau de două ori pe lună la Bruxelles, iar dezbaterile lor sunt publice.

Preşedintele Parlamentului European

Preşedintele PE este ales pentru o perioadă de doi ani şi jumătate, adică jumătate din legislatura parlamentară. Mandatul său poate fi reînnoit. Preşedintele reprezintă Parlamentul în relaţiile externe şi cu celelalte instituţii ale UE; supraveghează activitatea Parlamentului şi a organismelor sale constitutive, precum şi dezbaterile în plen, şi se asigură că Regulamentul de procedură al Parlamentului este respectat.

În deschiderea fiecărei reuniuni a Consiliului European, Preşedintele Parlamentului European prezintă punctul de vedere şi preocupările instituţiei referitoare la punctele înscrise pe ordinea de zi şi la alte subiecte.

În urma adoptării de către Parlament a bugetului Uniunii Europene, Preşedintele îl semnează, acesta devenind astfel operaţional. Preşedintele PE semnează, alături de Preşedintele Consiliului, toate actele legislative adoptate prin procedura legislativă ordinară.

Preşedintele deschide şedinţa plenară, uneori cu un omagiu sau un discurs pe o temă actuală. Parlamentul este, de fapt, constant preocupat să răspundă la cele mai recente evoluţii în orice problemă majoră şi nu ezită să-şi schimbe agenda pentru a cere Uniunii să acţioneze, iar influenţa Preşedintelui poate fi decisivă în acest sens. Preşedintele conduce, de asemenea, procedura de vot, supunând amendamentele şi rezoluţiile legislative la vot şi anunţând rezultatele.

În prezent, Roberta Metsola (PPE, Malta) este preşedinta PE, care a câştigat alegerile din ianuarie 2022, când a primit o majoritate absolută de 458 voturi din 690 voturi exprimate din partea eurodeputaţilor. Roberta Metsola este cel mai tânăr eurodeputat în funcţia de preşedinte al PE.

Bugetul Parlamentului European

Parlamentul poate sprijini activitatea deputaţilor săi şi poate funcţiona în 24 de limbi diferite datorită bugetului său anual. Bugetul reprezintă o cincime din cheltuielile administrative totale ale tuturor instituţiilor UE şi 1,2% din bugetul general al UE.

Procedura de întocmire a bugetului Parlamentului începe în mod normal în luna februarie. Secretarul General vine cu o propunere, care defineşte priorităţile şi resursele pentru anul următor. Biroul, compus din preşedinte şi cei 14 vicepreşedinţi, se bazează pe aceasta pentru adoptarea unui proiect preliminar de estimare şi le transmite Comisiei pentru bugete. Unul dintre membrii comisiei – cunoscut sub numele de raportorul bugetului – este desemnat să întocmească un raport care prezintă priorităţile de lucru ale Parlamentului şi propune câţi bani ar trebui cheltuiţi pentru acestea. Comisia pentru bugete votează raportul şi apoi toţi eurodeputaţii îl votează în timpul unei sesiuni plenare, de obicei în luna aprilie. Aceste estimări sunt apoi încorporate în proiectul de buget al UE pentru anul următor, pe care deputaţii europeni îl modifică şi îl adoptă în cadrul unei sesiuni plenare, cel târziu în luna decembrie.