Connect with us

Remember

Muzeul Naţional de Istorie al României: „Certificat de eliberare din robie pe numele lui Oprea Matei”

Micro-expoziţia „Certificat de eliberare din robie pe numele lui Oprea Matei”, exponatul lunii noiembrie la Muzeul Naţional de Istorie a României, va fi accesibilă publicului, începând de joi, anunţă instituţia muzeală.

Exponatul aduce vizitatorii în vremea Revoluţiei de la 1848, în Ţara Românească, invitându-i să redescopere din perspectiva comunităţii rome această etapă, altfel foarte familiară, din eforturile de modernizare a Principatelor, informează, miercuri, Muzeul de Istorie.

Documentul, extrem de rar, a fost emis de Comisia Eliberării Robilor, instituţie prin intermediul căreia revoluţionarii din Ţara Românească şi-au propus să rezolve cea mai mare nedreptate socială a momentului – statutul de dependenţă personală în care se aflau locuitorii romi ai principatului.

„Deşi nu ştim nimic altceva despre Oprea Matei, copilul de zece ani care pe durata verii lui 1848 s-a numărat printre locuitorii liberi ai ţării, mărturia sa dă dimensiune umană procesului lung de câteva decenii – din care momentul 1848 constituie doar un episod – care s-a concretizat cu abolirea robiei romilor, cea mai importantă reformă socială din Principatele Române la mijlocul secolului al XIX-lea”, subliniază MNIR.

Expoziţia va putea fi vizitată până pe 8 decembrie, de miercuri până duminică, între orele 9,00 – 17,00.

Continue Reading
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință