În fiecare an, la jumătatea lunii iunie, se sărbătoreşte Ziua Limbii Romani. Este adevărat că nu e o sărbătoare care se marchează cu mare fast, însă importanţa sa merită atenţia noastră.
Evenimentul, care are loc în data de 16 iunie, este trecut chiar şi în calendarul Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură – UNESCO.
Limba romani din zilele noastre cuprinde două treimi din vocabularul limbii indiene şi din gramatica de bază a acesteia. Restul cuvintelor din actuala masă a vocabularului limbii romani este împrumutat din persană, din greacă sau din limbile majoritarilor alături de care trăiesc comunităţile de romi.
Limba romani beneficiază din anul 1990 de o scriere comună, pentru ca vorbitorii acesteia să poată să se înţeleagă între ei, indiferent de ţara unde sunt ei stabiliţi. Asta, în contextul în care, din secolul al XX-lea, limba romani avea scriere în alfabete diferite, în funcţie de scrierea din țara în care era folosită ca mijloc de comunicare.
Este deja bine ştiut faptul că limba romani are origine indiană. Ceea ce nu e la fel de cunoscut, ar fi faptul că, în Franţa, există chiar un institut al limbilor şi civilizaţiilor orientale, care îi învaţă pe doritori despre limba, cultura şi istoria romilor.
Sursa: Talida Stănică, „Kestiuni rome. O incursiune în cultura, istoria și tradițiile romilor”, București, 2014