ROMI PENTRU ROMÂNIA
Din viața romilor – 16.04.2022
La emisiunea Din viața romilor, sâmbăta acesta intrăm în atmosfera Floriilor cu muzică și materiale informative dedicate Zilei Internaționale a Romilor care a fost sărbătorită în toată țara. În Capitală, de 8 aprilie, Partida Romilor ,,Pro-Europa” a organizat un concert extraordinar în sectorul 5 cu scopul de a strânge fonduri pentru ajutorarea copiilor defavorizați din România., dar si pentru a dona Organizației Crucea Roșie România
O expoziție specială a fost concepută de către Centrul Național de Cultură a Romilor, Art Safari Bucharest și Metrorex. Timp de o lună minoritatea romă este sărbătorită printr-o expoziție care are în centru personalități rome. Imaginile rulează pe plasmele din interiorul metroului. Organizația de tineret a Partidei Romilor „Pro-Europa” și Iulian Paraschiv, președintele Agenției Naționale pentru Romi, au transmis mesaje inspiraționale și urări tuturor romilor din țară și străinătate, în cadrul unui eveniment susținut de către Centrul de Național de Cultură al Romilor și Arthub.
Cu Arhiereasca binecuvântare a Preasfințitului Părinte VINCENȚIU, EPISCOPUL SLOBOZIEI ȘI CĂLĂRAȘILOR, pe 8 Aprilie, de Ziua Internațională a romilor la sfânta Mănăstire ,,Sfinții Voievozi” din Slobozia s-a săvârșit slujba de pomenire a romilor care au pierit în lagăre, deportări și pogromuri de-a lungul istoriei.
La Galați, Partida Romilor și Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Ellie Wiesel” au demarat un proiect inedit pentru a educa elevii de gimnaziu si liceu cu privire la ororile Holocaustului de pe teritoriul țării noastre. La școala gimnazială din Gălbinași, Partida Romilor a organizat o masă rotundă pentru a sublinia contribuția minorității rome la dezvoltarea culturală și economică a României.
Vă așteptăm sâmbătă, 16 aprilie, de la 10.00, pe Național TV.
#dinviataromilor, #partidaromilor

-
Programe Socialeo săptămână ago
MMFTSS: Două mii de comune vor beneficia de finanţare din fonduri UE pentru incluziune socială şi reducerea sărăciei
-
La zi3 săptămâni ago
Ziua internaţională a femeii – 8 Martie
-
La zi2 săptămâni ago
Sfinţii 40 de Mucenici
-
La zio săptămână ago
Ziua Mediatorului Şcolar Rom – 17 martie