Degustarea preparatelor servite de producători în incinta Muzeului în aer liber din Dumbrava Sibiului se va face pe bază de donații, începând de joi, când debutează festivalul ”Astra Multicultural”, maraton gastronomic și muzical dedicat minorităților etnice din România. Donația, în valoare de 10 lei de persoană, a fost fixată pentru a da șansa tuturor să servească din mâncarea oferită iar suma colectată va ajuta la restaurarea unei case muzeu din incinta CNM Astra.
Astfel, conducerea CNM Astra dorește să impună un standard de respect și civilizație, oferind șansa tuturor vizitatorilor să se bucure de activitățile organizate în muzeu.
”Ideea este ca oamenii să deguste produsele lor și, așa, să cunoască comunitatea. Ca să evităm prezența unor ”oameni de bine”, care vin doar să strice o atmosferă, prefer să recurg la varianta asta. Și nu cred că 10 lei este o sumă pe care nu și-o poate permite cineva. Nu este neapărat obligatorie, doar pentru cei care vor să deguste”, a declarat Ciprian Ștefan managerul CNM Astra.
Timp de patru zile, peste 250 de artişti şi meşteri populari reprezentativi pentru comunităţile de lipoveni, unguri, sârbi, saşi şi romi din România vor răsfaţă vizitatorii Muzeului în aer Liber din Dumbrava Sibiului cu cele mai gustoase produse ale bucătăriei tradiţionale şi cu meşteşugurile meşterite.
Donaţia se va face în zona Târgului de Ţară, iar în baza acesteia, vizitatorii vor primi tichete pentru degustarea produselor dorite.
Sumele obţinute din dona;vor fi direcţionate pentru restaurarea gospodăriei de lemn din crângul Dragu-Brad din incinta muzeului, care are nevoie de o instalaţie de iluminat specială şi de repararea acoperişului.
Accesul în muzeu pe perioada Astra Multicultural se face pe baza de bilet sau abonament.
PROGRAM ASTRA Multicultural 2017
- Program educaţional Creativitate la Şcoală Multietnică, 10-16 iulie 2017, Muzeul în aer liber, Gospodăria de împletitor de paie sas, Cisnădioara, Sibiu, interval orar: 10.00 – 16.00;
- Conferinţă ştiinţifică ASTRA Multicultural. Patrimoniu Cultural. Valoare. Perspective,13-14 iulie 2017, Muzeul în aer liber, Pavilionul Muzeal Multicultural, Sala Auditorium şi Sala de expoziţie temporară Changes, intervalul orar: 13 iulie 2017: 9.00- 19.00 şi 14 iulie 2017: 9.00- 13.00;
- Târg al meşteşugarilor din comunităţi multiculturale, 14-16 iulie 2017, Muzeul în aer liber, Calea Minorităţilor Etnice, interval orar: 14 iulie: 10-18, 15 iulie: 10-20; 16 iulie: 10-16. Participa 48 de meşteri de diferite etnii din diverse zone multietnice ale ţării şi Republica Moldova (prin colaborarea cu Centrul Naţional de Conservare şi Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial, Republica Moldova, Director Diana Dicusari);
- Ateliere de cultură romani- Taves Baxtalo!, 14 – 16 iulie 2017, Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, zona Târgului de ţară:
Învăţăm să vorbim limba romani, învăţăm despre dialectele limbii romani, 14 iulie, interval orar: 14-16; 15 iulie, interval orar: 12-14; Învăţăm cum şi de ce îşi împletesc fetele părul, 15 şi 16 iulie 2017, interval orar: 12-18
Învăţăm să dansăm. Atelier de dansuri ale minorităţilor cu Şcoala de dans Lajtha Laszlo din Sfântu Gheorghe, Covasna, 15 şi 16 iulie 2017, interval orar: 12-13;5. Maratonul gastronomic multietnic, 13-16 iulie 2017, în Muzeul în aer liber, în zona Târgului de ţară, în intervalul orar: 08.00-15.00;
- Festivalul de muzică şi dansuri tradiţionale multietnice,
Scenă de pe lac: 14 şi 16 iulie, intervalul orar: 17.00-20.00 15 iulie, ora 19 Nicu Covaci şi invitaţii săi – concert Arhaic Rock; ora 21 – concert Phoeni; Calea Minorităţilor Etnice: 14 şi 16 iulie 2017, interval orar: 10.00-17.00; 15 iulie 2017, interval orar: 10.00-20.00;6.1. Participă următoarele ansambluri şi grupuri folclorice:
Ansamblul Veselijah, Hosman, Sibiu Ansamblul de dansuri ţigăneşti – elevii şcolii din comuna Rusciori, Sibiu Şcoala de dans Lajtha Laszlo, Sfântu Gheorghe, Covasna; Taraful din Babiciu, Olt; Ansamblul popular maghiar Fenyöscke, Sfântu Gheorghe, Covasna; Ansamblul de dansuri al Uniunii Croaţilor din România – Karasevska Zora, Carasova, Caraş Severin Ansamblul Dunav, Sviniţa, Mehedinţi; Fanfara Turnişor Neppendorfer Blaskapelle
Ansamblul de dansuri al Forumului Democrat al Germanilor, Sibiu Ansamblul elen Odyssea, Tulcea Ansamblul aromân Dor, Sarighiol din Deal, TulceaJunii, Grupul vocal al şcolii populare de Arte „Ilie Micu” Fluieraşii din Dobrotesti, Teleorman; Ansamblul Caluşerii din Răşinari6. 2. În închiderea evenimentului, duminică, 16 iulie vor susţine concerte următorii interpreţi de muzică populară:
Roberta Crintea, solistă a Ansamblului artistic profesionist „Doina Gorjului” din Târgu-Jiu, interval orar:19-19.30 Nicolae Furdui Iancu cu grupul instrumental Crai Nou, interval orar:19.30- 20.15