Connect with us

Educatie

Cîmpeanu: Există cadrul legal care permite şcolilor să decidă trecerea la activitatea online

Ministrul interimar al Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, precizează că în prezent există cadrul legal care permite şcolilor să decidă trecerea la activitatea online, dacă acest lucru este stabilit de Consiliul de Administraţie al unităţii de învăţământ, împreună cu Direcţia de Sănătate Publică

Ministrul interimar al Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, precizează că în prezent există cadrul legal care permite şcolilor să decidă trecerea la activitatea online, dacă acest lucru este stabilit de Consiliul de Administraţie al unităţii de învăţământ, împreună cu Direcţia de Sănătate Publică, ca răspuns la îngrijorările manifestate în spaţiul public de Consiliul Naţional al Elevilor.

„Ministerul Educaţiei a prevăzut în ordinul comun cu Ministerul Sănătăţii ca indiferent de numărul cazurilor de infectare, în situaţia in care, din motive obiective, normele de protecţie sanitară nu pot fi respectate, activitatea didactică sa se desfăşoare online. Prin urmare, şi în acest moment există cadrul legal care permite şcolilor să decidă trecerea la activitatea online, dacă acest lucru este decis de Consiliul de Administraţie al unităţii de învăţământ, împreună cu Direcţia de Sănătate Publică. Prevederile cuprinse în articolul 3 alineatul (2), coroborat cu articolul 6 alineatul (9) dispun acest lucru”, afirmă Sorin Cîmpeanu, sâmbătă, într-o declaraţie transmisă presei de Guvern.

În acelaşi timp, acesta subliniază faptul că activitatea didactică se desfăşoară la nivel naţional, iar reglementările privesc întregul sistem.

„Deciziile care privesc modul de desfăşurare a activităţii sunt luate de autorităţi, pe baza unor argumente tehnice şi nu ca urmare a unui proces de consultare. Toate deciziile luate sunt în interesul elevilor şi pentru asigurarea dreptului la educaţie şi în acelaşi timp a dreptului la sănătate. Înţelegem îngrijorările manifestate în spaţiul public de Consiliul National al Elevilor şi îi asigurăm de faptul că toate deciziile autorităţilor se iau in interesul şcolii şi al elevului, în echilibru între dreptul la sănătate şi dreptul la educaţie, motiv pentru care Ordinul comun este asumat de către ministrul Sănătăţii (pentru dreptul la sănătate) şi ministrul Educaţiei (pentru dreptul la educaţie), în baza Hotărârii CNSU”, mai afirmă Cîmpeanu.

Continue Reading
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință