Avocata
familiei care a primit în adopţie fetiţa din Baia de Aramă a anunţat, luni, că
a depus plângere penală împotriva procurorului general interimar Bogdan Licu şi
a procurorului care se ocupă de anchetă, Mihaiela Iorga Moraru.
Avocata
susţine că procurorul Mihaiela Iorga Moraru de la Secţia de investigare a
infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) a reţinut paşaportul Sorinei, fără a exista
o hotărâre a unei instanţe în acest sens.
„Procurorul
Mihaiela Iorga Moraru a reţinut paşaportul acestui copil, cerându-l de la
Direcţia de paşapoarte. Potrivit hotărârii judecătoreşti care nu a fost
desfiinţată, Gabriela şi Ramona Săcărin sunt părinţii acestui copil. Ei au
făcut o cerere de eliberare a paşaportului, însă paşaportul a fost cerut de
procurorul Iorga Moraru pentru a împiedica acest copil să plece din ţară.
Aceasta este o restrângere a libertăţii de circulaţie. De fapt, este un control
judiciar informal pe care această doamnă procuror l-a impus fără a fi supus
controlului instanţelor de judecată. Oprim copilul în ţară şi statul român ia
măsuri fără probe, în baza unui fake news. Întreb şi eu – această secţie (SIIJ
– n.r.) este competentă, plecând aşa de la un presupus dosar de adopţie, că nu
ştiu ce suspiciune a fost aici, că vai nu ştiu ce judecător nu ştiu ce a făcut,
să cerceteze pe oricine? Să cerceteze paşaportul Sorinei şi adopţia?”, a
spus avocata.
Avocata mai
susţine că Mihaiela Iorga Moraru a făcut presiuni asupra mamei adoptive, Ramona
Săcărin, pentru ca aceasta să dea informaţii despre judecători.
„Doamna
procuror Mihaiela Iorga Moraru, inclusiv în timpul audierii pe care a făcut-o
Ramonei Săcărin, a făcut diverse presiuni asupra acesteia să-i dea date despre
judecători. Aşa cum se făcea pe vremea DNA şi toată lumea a condamnat aceste
acţiuni ale procurorilor abuzivi, că de asta s-a făcut Secţia asta, pentru
procurorii abuzivi, doamna procuror Iorga Moraru, cu o tehnică, nu ştiu, demnă
de o cauză mai bună, pentru că doamna Săcărin nu era aici inculpat, era martor,
a făcut presiuni asupra ei să declare ceva împotriva judecătorilor”, a
precizat avocata.
Procurorii
SIIJ au deschis o anchetă pentru săvârşirea unor infracţiuni de abuz în
serviciu, fapte în legătură cu judecarea dosarului având ca obiect cererea de
adopţie internaţională a fetiţei, respectiv instrumentarea dosarului penal în
care un procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a efectuat,
în urmă cu două săptămâni, o percheziţie la domiciliul asistentului maternal
pentru a o lua pe fetiţă.
Pe de altă parte, procurorul general interimar, Bogdan Licu, a contestat în instanţă decizia judecătorilor prin care fetiţa din Baia de Aramă a fost dată spre adopţie şi a solicitat interzicerea părăsirii teritoriului României de către minoră.
CITEŞTE ŞI: Asistenta maternală care a avut grijă de Sorina a fost audiată de procurorii SIIJ