Un număr de opt grădiniţe şi creşe din Regiunea Centru vor fi construite sau reabilitate şi modernizate cu bani europeni, valoarea fondurilor nerambursabile ridicându-se la aproape 11,5 milioane de euro, se arată într-un comunicat transmis de către Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru.
Potrivit comunicatului, Autoritatea de Management din cadrul ADR Centru a finalizat procesul de contractare a proiectelor aferente Intervenţiei 6.1.1: Învăţământul antepreşcolar şi preşcolar din cadrul Programului „Regiunea Centru”.
„Copiii din Regiunea Centru vor avea, cu ajutorul fondurilor europene nerambursabile, condiţii mult mai bune pentru a se integra în sistemul educaţional modern! Până în luna august 2024 au fost semnate toate Contractele de finanţare, care s-au încadrat în alocarea bugetară aferentă Regiunii Centru pentru acest apel de proiecte, având o valoare totală de peste 100,6 milioane lei. Proiectele selectate în cadrul Intervenţiei 6.1.1: Învăţământul antepreşcolar şi preşcolar Prioritatea 6 a Programului ‘Regiunea Centru’ 2021-2027 solicită spre finanţare nerambursabilă peste 57 milioane de lei”, se menţionează în comunicat.
Potrivit directorului general al ADR Centru, Simion Creţu, prin aceste proiecte va creşte gradul de participare la învăţământul antepreşcolar şi preşcolar din Regiunea Centru.
În judeţul Harghita vor fi implementate în cadrul acestei intervenţii, potrivit ADR Centru, două proiecte – „Reabilitarea si dotarea Grădiniţei Csaloka, comuna Ciumani”, în valoare totală de peste 12,4 milioane lei, şi „Construirea unei creşe în Comuna Căpâlniţa”, în valoare totală de peste 11,6 milioane de lei.
În judeţul Mureş, cu fonduri europene aferente acestei intervenţii a PR Centru se vor implementa patru proiecte.
„Construire creşă în localitatea Daneş”, în valoare totală de peste 9,4 milioane de lei, reprezintă şi prima cerere de finanţare contractată în cadrul PR Centru, având ca beneficiar Parteneriatul format din UAT Comuna Daneş şi Şcoala Gimnazială „Cornel Regman”. Acelaşi beneficiar va mai implementa un proiect în localitatea Seleuş, în valoare totală de peste 11,6 milioane de lei, unde se va construi o grădiniţă pentru copiii din localitate.
Alte două proiecte vor fi finanţate în comuna Sâncraiu de Mureş, unde se va construi o creşă în valoare totală de aproape 9 milioane de lei, respectiv unul care vizează construirea unei grădiniţe în comuna Coroisânmartin, în valoare de peste 7,8 milioane de lei.
Municipalitatea din Sibiu implementează un proiect cu o valoare totală de 25,7 milioane de lei, ce presupune realizarea unei construcţii noi cu destinaţie de creşă şi grădiniţă la Şcoala Gimnazială nr. 12 Sibiu.
Şi judeţul Alba va beneficia de fonduri nerambursabile aferente acestei investiţii. Un proiect depus de Oraşul Cugir depăşeşte cu puţin 13 milioane de lei şi are ca obiectiv construirea unei grădiniţe în localitatea Vinerea – Cugir, fiind selectat pentru finanţare.