Connect with us

Legislatie

Actele juridice în format electronic, cu semnătură electronică – Aceleaşi efecte juridice ca în format letric

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul de lege privind utilizarea semnăturii electronice, a mărcii temporale şi prestarea serviciilor de încredere bazate pe acestea.

S-au înregistrat 265 voturi ”pentru”, niciunul ”contra” şi 4 abţineri.

Actul normativ stabileşte condiţiile utilizării semnăturii electronice, sigiliului electronic, mărcii temporale electronice şi documentelor electronice cărora li s-a aplicat o semnătură electronică, o marcă temporală electronică sau un sigiliu electronic, precum şi condiţiile prestării serviciilor de încredere şi atribuţiile autorităţilor şi instituţiilor publice în acest domeniu.

Proiectul prevede crearea unui cadru juridic general şi predictibil al utilizării fiecărui tip de semnătură electronică (electronică, calificată, electronică avansată şi electronică simplă).

Potrivit proiectului, „toate tipurile de semnătură electronică prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 910/2014 sau în prezenta lege produc efecte juridice şi pot fi utilizate ca mijloace de probă în faţa instanţelor de judecată”.

„Actul juridic în format electronic, semnat cu tipul de semnătură electronică prevăzut de lege sau cu semnătura electronică calificată, produce aceleaşi efectele juridice ca acelaşi act juridic în format letric”, mai stabileşte actul normativ.

De asemenea, proiectul mai prevede că valabilitatea semnăturii electronice se verifică în raport cu condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească la momentul semnării documentului electronic, iar expirarea valabilităţii certificatului în baza căruia a fost aplicată semnătura nu afectează valabilitatea sau efectele documentului semnat.

Aceste prevederi sunt valabile şi în cazul semnăturilor electronice avansate care nu se bazează pe un certificat pentru semnătură electronică, ci folosesc alte tehnologii.

„Perioada maximă de valabilitate a certificatului pentru semnătura electronică avansată se stabileşte de emitentul certificatului pentru o perioadă de maxim 2 ani. Autoritatea de supraveghere şi reglementare în domeniu este responsabilă pentru stabilirea perioadelor de valabilitate în cazul semnăturilor electronice avansate care nu se bazează pe un certificat pentru semnătură electronică, ci folosesc alte tehnologii”, mai stipulează actul normativ.

Prin excepţie, certificatul pentru semnătură electronică avansată emis conform legii de către Ministerul Afacerilor Interne şi înscris pe cartea electronică de identitate este valabil pentru o perioadă de maximum 5 ani.

Camera Deputaţilor este for decizional. 

Continue Reading
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință