Connect with us

La zi

Ziua naţională a lecturii – 15 Februarie

Ziua naţională a lecturii este marcată în fiecare an, începând din 2022, la data de 15 februarie.

La 14 iunie 2021, Senatul a adoptat, în unanimitate, o propunere legislativă depusă în luna martie 2021 de deputatul liberal Sebastian Burduja, şi semnată de 22 de deputaţi PNL, un deputat USR-PLUS şi doi senatori PNL, prin care se instituie Ziua naţională a lecturii pe data de 15 februarie. For decizional, Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege la 21 decembrie 2021, potrivit site-ului www.cdep.ro. În data de 14 ianuarie 2022, a fost promulgată de către preşedinte ţării Legea privind instituirea zilei de 15 februarie ca Ziua naţională a lecturii, menţionează www.presidency.ro.

În expunerea de motive, iniţiatorul legii a subliniat situaţia din România şi motivele pentru care era necesară o propunere de încurajare a cititului. A fost aleasă data de 15 februarie pentru Ziua naţională a lecturii deoarece reprezintă ziua de naştere a două mari personalităţi ale României: Titu Maiorescu şi Spiru Haret.

„Cu prilejul Zilei naţionale a lecturii se pot organiza activităţi culturale, sociale şi educaţionale prin care se evidenţiază importanţa lecturii, în special în formarea copiilor şi tinerilor. Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, serviciile publice deconcentrate (…) cu atribuţii în domeniile educaţiei şi culturii, precum şi instituţiile de învăţământ superior pot acorda sprijin material, financiar şi logistic bibliotecilor, muzeelor, instituţiilor de învăţământ, organizaţiilor neguvernamentale, editurilor, precum şi altor instituţii cu atribuţii în domeniile educaţiei şi culturii pentru organizarea de evenimente de încurajare a lecturii, în limita resurselor bugetare şi logistice disponibile”, se arată în actul normativ.

Legea prevede ca muzeele, bibliotecile publice şi instituţiile cu atribuţii în domeniile educaţiei şi culturii pot acorda asistenţă de specialitate pentru manifestările organizate cu ocazia Zilei naţionale a lecturii, în vederea încurajării lecturii.

„În ziua de 15 februarie, în timpul orelor de curs, personalul didactic împreună cu elevii pot desfăşura activităţi de promovare şi încurajare a lecturii. Institutul Cultural Român, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, ambasadele şi consulatele României pot desfăşura proiecte culturale şi/sau educaţionale dedicate Zilei naţionale a lecturii, individual sau în colaborare cu asociaţii şi fundaţii de profil, în limita resurselor bugetare şi logistice disponibile”, se mai arată în lege.

Iniţiatorii propunerii legislative atrag atenţia, în expunerea de motive, că România se confruntă cu un nivel tot mai scăzut de consum de carte.

Ei menţionează că, potrivit statisticilor realizate la nivel naţional şi european, românii, în special copiii şi tinerii, „citesc foarte puţin”: „68,5% dintre români nu au citit măcar o carte în ultimul an; 20% dintre români citesc o dată pe lună şi 8% citesc zilnic; 38,7% dintre persoanele de 15 ani nu înţeleg ceea ce citesc, 40% este rata analfabetismului funcţional în România şi aproape 50% dintre absolvenţii de studii liceale nu promovează examenul de Bacalaureat şi au dificultăţi la Evaluările naţionale”, se mai arată pe www.cdep.ro.

 

Continue Reading
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință