Connect with us

La zi

Ziua minorităţilor naţionale din România – 18 Decembrie

Ziua minorităţilor naţionale din România este sărbătorită anual la 18 decembrie. La această dată, în anul 1992 a fost adoptată, prin Rezoluţie a Adunării Generale a ONU, „Declaraţia cu privire la drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, etnice, religioase şi lingvistice”, se arată pe site-ul Departamentului pentru Relaţii Interetnice.

Declaraţia cu privire la drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, etnice, religioase şi lingvistice oferă o garanţie a drepturilor minorităţilor, în general, astfel încât mai multe state i-au recunoscut importanţa prin declararea zilei de 18 decembrie ca Zi a minorităţilor naţionale.

România s-a raliat acestui context internaţional prin aprobarea HG nr. 881/1998 pentru declararea zilei de 18 decembrie ca Zi a minorităţilor naţionale din România. Aceasta este sărbătorită de toate minorităţile etnice din ţara noastră, care, potrivit organizaţiilor înscrise pe site-ul Departamentului pentru Relaţii Interetnice, sunt: albanezi, armeni, bulgari, croaţi, greci, evrei, germani, italieni, maghiari, polonezi, romi, ruşi-lipoveni, sârbi, slovaci, cehi, tătari, turci, ucraineni, macedoneni, ruteni.

Potrivit Hotărârii de Guvern mai sus menţionate, în fiecare an, cu prilejul acestei zile, sunt organizate acţiuni culturale, simpozioane, mese rotunde şi alte acţiuni cu tematică specifică.

În anul 2017, cei 17 deputaţi aparţinând Grupului minorităţilor naţionale au iniţiat un proiect de lege pentru ridicarea la nivel de sărbătoare naţională a acestei zile. Astfel, proiectul de lege pentru instituirea Zilei minorităţilor naţionale din România ca sărbătoare naţională a fost adoptat de Senat la 23 octombrie 2017 şi de Camera Deputaţilor la 21 noiembrie 2017, iar decretul privind promulgarea Legii nr. 247/2017 pentru instituirea acestei zile a fost semnat de preşedintele Klaus Iohannis la 7 decembrie 2017.

Potrivit prezentei legi, manifestările dedicate sărbătoririi acestei zile pot fi organizate cu sprijinul autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, precum şi al organizaţiilor neguvernamentale interesate, iar Societatea Română de Televiziune şi Societatea Română de Radiodifuziune, în calitate de servicii publice, vor include în program emisiuni ori aspecte de la manifestările ocazionate de această zi.

La data intrării în vigoare a prezentei legi, s-a abrogat Hotărârea Guvernului nr. 881 din 9 decembrie 1998 pentru declararea zilei de 18 decembrie ca Zi a minorităţilor naţionale din România.

Departamentul pentru Relaţii Interetnice din cadrul Secretariatului General al Guvernului României în colaborare cu Muzeul Naţional al Satului ”Dimitrie Gusti” organizează în data de 18 decembrie 2024 o serie de evenimente dedicate sărbătoririi Zilei Minorităţilor Naţionale: lansarea albumului şi vernisajul expoziţiei „Comunitate. Multiculturalitate. Dezvoltare”, în sala Victor Ion Popa a Muzeului Naţional al Satului ”Dimitrie Gusti” (de la ora 11.30); prezentarea noii colecţii „Loly Haute Couture” a creatoarei de modă de etnie romă Zita Moldovan, colecţie inspirată din moştenirea culturală a portului tradiţional din comunitatea romă; lansarea volumului „Avram Iancu – Caracterul european al Revoluţiei Române din 1848-1849” sub semnătura prof. dr. Gheorghe Firczak, eveniment dedicat anului Avram Iancu; un spectacol susţinut de ansambluri ale Asociaţiilor şi Uniunilor minorităţilor naţionale, pe scena Sălii Victor Ion Popa (de la orele 13.00), se menţionează într-un comunicat de presă al Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” din 26 noiembrie 2024.

Continue Reading
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință