Connect with us

Eveniment

Ziua Internațională a Romilor, serbată la Craiova cu artiștii Marcel Pavel și Monica Anghel

Sucursala Dolj a Asociației Partida Romilor Pro-Europa organizează la Craiova joi, 6 aprilie 2023, un concert extraordinar, care îi are ca invitați pe marii artiști Marcel Pavel și Monica Anghel. Evenimentul marchează astfel Ziua Internațională a Romilor, care se serbează în fiecare an pe 8 aprilie.

“Spectacolul va avea loc începând cu ora 16.30, la Filarmonica Oltenia. Accesul publicului se va face pe bază de invitații, în limita locurilor disponibile. Considerăm că nivelul ridicat al valorii artiștilor va aduce o notă de distincție manifestării și vom reuși să arătăm că arta este o formă de comunicare între oameni, care poate sparge barierele unor prejudecăți împotriva cărora Asociația Partida Romilor Pro-Europa luptă prin programe specifice pentru integrarea socială a romilor”, a declarat Romeo Tiberiade, președintele Sucursalei Dolj a Asociației Partida Romilor Pro-Europa.

Invitațiile se vor distribui începând cu ziua de luni, 03 aprilie 2023, la casa de bilete a Filarmonicii Oltenia.

Continue Reading
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință