Programul „Masă Sănătoasă” a fost implementat real într-o treime dintre şcolile beneficiare în primul semestru al anului şcolar. Dintre acestea, peste 60% au ales să dea sandwich copiilor / Pentru un sfert dintre copii masa de la şcoală este singura masa din zi
Unu din patru copii este nevoit să renunţe la cină în favoarea celor mari sau pentru adulţii care muncesc
* În primul semestru al anului şcolar 2023-2024, Programul Naţional Masă Sănătoasă (PNMS) a fost implementat în mod real în aproximativ o treime (36%) dintre cele 450 de unităţi şcolare selectate.
* Pentru aproape o jumătate (49%) dintre copiii înscrişi în PNMS, care au primit de mâncare la şcoală, aceasta este principala masă a zilei, iar pentru 22% dintre ei, această masă este singura dintr-o zi.
* La nivel naţional, 9% dintre şcolile incluse în eşantion au optat pentru o masă caldă preparată în regim propriu, 28% pentru masă caldă în regim de catering şi aproape două treimi dintre şcolile beneficiare (63%) PNMS au optat pentru varianta pachet alimentar (sandwich).
* La nivel de unităţi şcolare, în unul din cinci cazuri (20%) au fost menţionate probleme şi dispute între copii. Faptul că într-o unitate şcolară doar o parte dintre copii primesc masă, pe care o servesc în clasă împreună cu alţi copii care nu primesc, generează tensiuni şi dificultăţi de înţelegere, etichetări şi frustrare, mai ales în cazul elevilor din ciclul primar.
* În cazul unuia dintre patru copii din medii defavorizate (23%), mâncarea pentru masa de seară nu ajunge pentru toată familia, cei mici fiind nevoiţi să renunţe la masă în favoarea celor mari sau a adulţilor care muncesc.
Acestea sunt principalele concluzii ale studiului „Sunt hrăniţi #Destul copiii României? Masa la şcoală şi masa acasă”. Este prima analiză în profunzime a modului în care copiii din zonele defavorizate ale României sunt hrăniţi atât în familie, cât şi în şcoală.
Studiul are un eşantion de 100 de şcoli (aproximativ o treime dintre şcolile beneficiare).