Social

World Vision România: Pentru un sfert dintre copii, masa de la şcoală este singura masă din zi

Pentru un sfert dintre copiii înscrişi în Programul naţional Masă Sănătoasă, masa primită la şcoală este singura masă din zi. Cu toate acestea, programul a fost implementat doar într-o tremie dintre cele 450 de unităţi şcolare selectate, arată cel mai recent studiu al fundaţiei World Vision România, ,,Sunt hrăniţi #DESTUL copiii României?”.

Fundaţia derulează de 8 ani programul de masă caldă şi educaţie remedială Pâine şi Mâine, un program susţinut integral din fonduri private, din care fac parte 1500 de copii. Mai sunt doar câteva zile în care cetăţenii pot redirecţiona 3,5% din impozit pe venit către o cauză la alegerea lor.

World Vision România ajută de 34 de ani sute de mii de copii prin programe de educaţie, protecţie şi participare. Prin redirecţionarea a 3,5% din impozitul pe venit, fiecare cetăţean poate susţine o cauză complet gratuit. Procesul, simplificat în urmă cu patru ani, permite redirecţionarea impozitului pe venit online, în doar un minut. Tot ce trebuie să faceţi este să intraţi pe site-ul organizaţiei World Vision România şi să completaţi online Formularul 230, optând pentru redirecţionarea pe 1 an sau 2 ani: https://bit.ly/3Vcbu5l. Organizaţia va primi formularul automat pe mail şi tot ea se va ocupa de depunerea acestuia prin Spaţiul Privat Virtual (SPV).

Prin programul „Pâine şi Mâine”, peste 1.500 de copii de la sate, din clasele 0-IV, beneficiază zilnic de afterschool, care înseamnă o masă caldă şi două ore de ajutor la teme şi alte lecţii remediale. Fundaţia a demarat acest program în 2016, în urma unui studiu care arăta nevoie: 2 din 10 copii merg flămânzi la culcare şi 1 din 4 copii nu sunt ajutaţi de nimeni acasă la teme când se blochează.

Lasă un răspunsAnulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință

Exit mobile version