Educatie

World Vision România: La fel ca în ultimii ani, liceele tehnologice şi agricole înregistrează cele mai multe tăieri de clase şi locuri

Cele 57 de licee agricole şi tehnologice din întreaga ţară cuprinse în programul Creştem prin Educaţie Agricolă se confruntă, an după an, cu astfel de decizii care pun în pericol existenţa acestor unităţi de învăţământ, precum şi dezvoltarea agriculturii, domeniu strategic pentru România

Unu din trei licee agricole evaluează oportunităţile de practică de specialitate la agenţii economici ca fiind insuficiente sau chiar aproape inexistente

Cifra de şcolarizare pentru nivelul liceal (învăţământ de zi) va fi cu 14.000 de locuri mai mică în anul şcolar 2021-2022, conform proiectului de hotărâre de guvern pus în consultare publică de Ministerul Educaţiei în urmă cu câteva zile. World Vision România, parte a consorţiului Creştem prin Educaţie Agricolă (CEA), atrage atenţia asupra faptului că, la fel ca în anii precedenţi, cele mai multe tăieri de clase şi locuri le contabilizează liceele tehnologice şi agricole, care au primit deja de la inspectoratele şcolare din ţară alocări la jumătate faţă de nivelul solicitat.

Astfel, Ministerul Educaţiei favorizează în continuare filiera teoretică, în ciuda obiectivului strategic asumat în Strategia educaţiei şi formării profesionale din România în perioada 2016-2020 privind creşterea ponderii elevilor cuprinşi în învăţământul liceal tehnologic şi în învăţământul profesional la 60% în 2020, faţă de 49,8% în 2014.

„Este adevărat că în anul şcolar viitor vor fi mai puţini candidaţi la liceu, din cauza scăderii populaţiei şcolare – acesta fiind un motiv obiectiv al reducerii numărului de locuri pentru admitere. Ceea ce nu e obiectiv şi nici echitabil este că numărul de locuri disponibile este adesea tăiat mai ales de la liceele tehnologice şi, în special, de la cele dedicate educaţiei agricole. Liceele agricole sunt scoase de pe lista priorităţilor educaţiei. Aceasta este o decizie care anticipează că românii vor mânca din exporturi şi în anii care vin”, atrage atenţia Crenguţa Bărbosu, senior program manager în Departamentul Agricultură şi Dezvoltare Economică din cadrul fundaţiei World Vision România.

În ultimii ani a fost perpetuată confuzia dintre liceele agricole şi şcolile profesionale: dacă primele dau ca absolvenţi tehnicieni şi tehnologi (nivel 4 de pregătire, cu bacalaureat), din şcolile profesionale absolvă muncitori calificaţi (nivel 3 de pregătire, cu diplomă de calificare). Liceele sunt adevăratele pepiniere de specialişti, fermieri şi viitori studenţi în domenii precum agronomia, medicina veterinară, tehnologii de maşini, ecologie, servicii (turism) şi industrie alimentară. începând din anul şcolar 2013-2014, ponderea locurilor din şcolile profesionale a crescut în fiecare an în detrimentul celor din liceele tehnologice – de la 3,4% (învăţământ profesional) şi 47,9% (licee tehnologice) în 2013, la 15,1% (învăţământ profesional) şi 34,1% (licee tehnologice) în 2021, conform datelor Centrului Naţional de Dezvoltare a învăţământului Profesional şi Tehnic (CNDIPT).

„În acest moment, niciun absolvent de la liceul nostru nu ajunge să îngroaşe rândurile şomerilor. Având calificări polivalente, elevii noştri ajung fie angajaţi în fermele proprii, fie în agroturism, fie îşi continuă studiile şi fac carieră în agricultură sau în industria alimentară. îşi găsesc uşor de lucru, pot profesa şi câştiga bine în comunităţile din care fac parte. şi poate acesta este avantajul major al liceului agricol – când ai absolvit nu trebuie să cauţi de muncă în străinătate sau să migrezi la oraş. în acest moment chiar universităţile de profil se confruntă cu o anomalie: la specializările tehnice sau agricole vin tot mai mulţi candidaţi din mediul urban, absolvenţi de licee teoretice, pentru că veriga cea mai importantă – liceul agricol – nu mai este nici la modă, nici susţinut de stat. Ne-am dori o politică menită să încurajeze elevii să meargă spre aceste licee”, spune Dan Pavel, profesor la Liceul Tehnologic Dorna Candrenilor, liceu participant în proiectul „Mândru să fiu fermier” şi care a „livrat” pe piaţa muncii zero şomeri în ultimii ani.

Iniţiativele consorţiului Creştem prin Educaţie Agricolă se adresează anul acesta celor 57 de licee agricole şi tehnologice din întreaga ţară care se confruntă an după an cu decizii de tăiere a numărului de locuri din clasele de liceu cu specializare în agricultură. Astfel de decizii periclitează existenţa acestor unităţi de învăţământ cu importanţă regională pentru tineri şi comunitate şi de importanţă strategică pentru dezvoltarea agriculturii în România şi reînnoirea generaţională în acest sector.

Antreprenorii din agricultură, o şansă în plus pentru elevii de la agricol

Dacă la nivel european tendinţa în ceea ce priveşte liceele tehnologice şi agricole este axarea pe învăţarea la locul de muncă (work-based learning), în România elevii care le frecventează au beneficiat în mică măsură de asemenea soluţii. Conform unui studiu dat publicităţii în luna februarie 2021 de Centrul Român de Politici Europene (CRPE), vizând 49 de licee tehnologice, în acest an şcolar au fost încheiate 506 contracte de parteneriat pentru practica elevilor în învăţământul profesional, respectiv în învăţământul dual din domeniul agricol.

Astfel, cu 506 parteneriate la peste opt mii de elevi, media este de 16 elevi la un operator economic, iar raportul poate ajunge chiar până la o medie de peste 50 de elevi la un operator economic în cazul unor calificări precum cea de apicultor sericicultor. Unu din trei licee agricole evaluează oportunităţile de practică de specialitate la agenţii economici ca fiind insuficiente sau chiar aproape inexistente. Numărul parteneriatelor acoperă, în cazul acestora, cel mult jumătate din necesarul de practică de la toate calificările. Avantajul practicii la agentul economic este racordarea elevilor la piaţa muncii, atât în ceea ce priveşte pregătirea profesională, cât şi uşurinţa găsirii unui loc de muncă.

„Suntem în acel moment în care şi antreprenorii din agricultură şi-au dat seama că nu pot avea specialişti, tehnicieni, oameni calificaţi dacă nu devin parteneri ai liceelor agricole. Noi îi aşteptăm şi ne vom lupta pentru ca ei să obţină şi din fonduri europene finanţări pentru acoperirea cheltuielilor aferente stagiilor de practică, dar şi stimulente cum ar fi deduceri fiscale sau subvenţii. Aşteptăm ca ei să-şi deschidă fermele şi unităţile de procesare pentru practica agricolă, dar şi pentru vizitele de studiu ale elevilor, pe care mai bine de 60% dintre liceele cuprinse în sondajul CRPE le consideră extrem de relevante pentru procesul de învăţare. Din păcate, nici pentru organizarea acestora (transport, mese etc.) nu sunt suficiente fonduri”, adaugă Crenguţa Bărbosu.

Lasă un răspunsAnulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință

Exit mobile version