Astăzi veți avea ocazia de a
vă afla din nou în mijlocul comunităților de romi. De data aceasta mergem la Sibiu, pentru a
afla mai multe detalii despre viața romilor din Ardealul istoric al țării. Vom
descoperi împreună trecutul și prezentul romilor sibieni și vom afla care este
situația actuală din domeniul educației la nivelul județului. Ne vom întâlni cu
reprezentanții comunităților de romi din zonă, vom vizita două comune
importante pe harta Sibiului în ce privește ponderea populației de etnie romă
și vom face cunoștință cu tinerii din mișcarea romilor de aici, adevărate
modele pentru viitorul dezvoltării comunitare.
Toate acestea au fost posibile
pentru că alături de noi s-a aflat mereu președintele Asociației Partida Romilor,
filiala Sibiu, Petru Duca.
Sibiu – unul dintre cele mai
importante centre culturale și economice ale țării, situat în sudul
Transilvaniei, județ al cărui reședință a fost declarată Capitală Europeană în
2007, este în același timp una dintre cele mai frumoase zone ale țării în care
ne-am deplasat pentru a descoperi aspecte interesante din viața romilor.
Aproape 376 000 de oameni
trăiesc în județul Sibiu, iar conform ultimului recensământ din 2011, 4,76%
dintre ei sunt cetățeni de etnie romă.
Ne aflăm astăzi la Sibiu
pentru a vedea care este situația actuală în privința incluziunii
socio–economice şi culturale a cetăţenilor români aparţinând minorităţii rome
din această zonă a țării. Alături de
reprezentanții locali ai comunităților de romi vom vedea ce rezultate pot aduce
implementarea unor politici integrate în domeniul sănătăţii, educaţiei,
ocupării forţei de muncă, locuirii, culturii și infrastructurii sociale pentru
dezvoltarea comunității.
Vizita noastră la Sibiu
include două comune din județ, respectiv Târnava și Moșna.
Ne oprim mai întâi în
Târnava, sau cum i se spunea mai demult Proștea Mare. Aflat pe malul drept al
râului Târnava Mare, în apropiere de Mediaș, satul este reședință al comunei cu
același nume din județul Sibiu.
Aproximativ 2800 de oameni
locuiesc în comuna Târnava, din care 31,5% sunt de etnie romă. Comunitatea este
reprezentată în cadrul primăriei de 3 consilieri de etnie romă. Aflăm în ediția
de astăzi, care sunt problemele cu care se confruntă comunitățile de aici și ce
s-a reușit de-a lungul timpului să se facă pentru îmbunătățirea situației
lor.
Următoarea oprire pe care o
facem în vizita de astăzi prin județul Sibiu este în Moșna. Poate una dintre
cele mai impresionante locații în care ne-am deplasat în ediția de astăzi,
având în vedere trecutul ei istoric. Comuna este atestată documentar din anul
1280 și păstrează încă în centrul ei un impresionant monument istoric.
Astăzi din cei aproape 3400
de locuitori ai comunei, 12,6% sunt romi. Un alt motiv pentru care comuna Moșna
ne impresionează este acela că de peste 15 ani romii din comunitățile moșnene
au un reprezentant de seamă în cadrul primăriei. Marius Rus este viceprimar al
comunei, din anul 2004.
sincron viceprimar
Comunitățile de romi din
Sibiu au dat de-a lungul anilor societății civile nenumărate exemple și modele
demne de urmat din rândul romilor. Pentru ca obiectivele APRPE educație,
sănătate și dezvoltare comunitară să poată avea efecte durabile asupra fiecărui
cetățean, este nevoie de continuitate. Și pentru asta se pregătesc tinerii din
mișcarea romilor. Ce înseamnă pentru tineri prezentul și viitorul comunităților
din care fac parte aflăm de la Marius Rus – președintele Organizației de
Tineret APRPE Sibiu. Marius este student în anul 4 la Medicină și este el
însuși unul dintre produsele noii generații de romi. Vine dintr-o comunitate
importantă, despre care vorbește cu mândrie și pe care se pregătește să o
reprezinte în viitor în relații de parteneriate și dialog atât sociale, dar și
administrative. Vă invităm în continuare să aflați povestea unui tânăr rom din
județul Sibiu, reprezentantul unei noi paradigme și a unei noi generații de
romi – activi și implicați în dezvoltarea comunității.
Viitorul comunităților de romi, atât la nivelul județului Sibiu, dar și la nivel național stă în capacitatea reprezentanților la nivel local de a încheia parteneriate viabile și durabile pentru dezvoltarea socială și economică a romilor. Dialogul cu auroritățile locale și reprezentarea comunităților de romi în cadrul structurilor locale rămân în continuare punctele esențiale ale strategiei APRPE pentru îmbunătățirea situației romilor.
Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți.Setări cookieACCEPT
Politica de confidențialitate și cookie-uri
Privire de ansamblu asupra confidențialității
Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența în timp ce navigați pe site. Dintre aceste cookie-uri, cookie-urile care sunt clasificate ca fiind necesare sunt stocate în browser-ul dumneavoastră, deoarece sunt la fel de esențiale pentru funcționarea funcționalităților de bază ale site-ului web. De asemenea, folosim cookie-uri de la terți care ne ajută să analizăm și să înțelegem cum utilizați acest site web. Aceste cookie-uri vor fi stocate în browser-ul dumneavoastră numai cu acordul dumneavoastră. De asemenea, aveți opțiunea de a renunța la aceste cookie-uri. Dar renunțarea la unele dintre aceste cookie-uri poate avea un efect asupra experienței dvs. de navigare.
Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul să funcționeze corect. Această categorie include doar cookie-uri care asigură funcționalitățile de bază și caracteristicile de securitate ale site-ului. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.