Educatie

USAMV Iaşi: Admitere pe baza notelor de la Bacalaureat

Admiterea în anul universitar 2021-2022 la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” (USAMV) din Iaşi se va face pe baza notelor obţinute la examenul de Bacalaureat, la fel ca în anii precedenţi.

Costel Samuil, prorector cu activitatea didactică a USAMV Iaşi, a declarat că admiterea va consta în media a două dintre notele obţinute la probele examenului de Bacalaureat. Una dintre acestea este proba scrisă de Limba şi literatura română, cealaltă fiind nota de la o altă probă scrisă aleasă de candidat.

Conform sursei citate, USAMV a solicitat Ministerului Educaţiei şi Cercetării alocarea a 1.315 locuri pentru admitere, dintre care 850 locuri sunt propuse pentru finanţare de la bugetul de stat.

„Între 3 mai şi 30 iunie va fi deschisă platforma de preînscrieri online pentru toate programele de studii, http://admitere.uaiasi.ro, acest lucru fiind posibil şi la sediile facultăţilor, cu respectarea măsurilor pentru evitarea transmiterii noului coronavirus. Înscrierea pentru admitere se va face în perioada 12 – 23 iulie, pentru domeniile Agronomie, Horticultură, Zootehnie, Inginerie şi management în agricultură şi dezvoltare rurală, Ingineria produselor alimentare, Ingineria mediului, Biotehnologii, Biologie şi Medicină veterinară. Tot în perioada 12 – 23 iulie se va desfăşura înscrierea pentru Învâţământul la Distanţă (ID), la domeniile Agronomie, Inginerie şi Management în Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Horticultură şi Zootehnie. În eventualitatea în care locurile nu se vor ocupa, în luna septembrie se va organiza o a doua sesiune de admitere”, a explicat Costel Samuilă.

Lasă un răspunsAnulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință

Exit mobile version