UVT pune la dispoziţia elevilor din întreaga ţară, în mod gratuit, servicii permanente de consiliere individuală în carieră. Platforma YTM este o platformă de testare psiho-vocaţională dezvoltată de Universitatea de Vest din Timişoara, adresată elevilor din întreaga ţară, prin care aceştia îşi pot analiza interesele, abilităţile şi aptitudinile, prin completarea unor teste specifice, cu scopul orientării spre un anumit traseu educaţional şi profesional.
Astfel, în urma testării, platforma YTM generează rapoarte personalizate prin care pune la dispoziţia beneficiarilor informaţii referitoare la programele de studii ale universităţilor din Timişoara care se potrivesc cel mai bine profilului lor.
Elevii care, în urma completării testelor, au nevoie de clarificări în legătură cu rezultatele oferite de platformă şi traseul educaţional potrivit pentru ei, au posibilitatea de a programa o sesiune de consiliere individuală (ce se poate desfăşura online, având o durată de aproximativ 50 de minute) cu consilierii din cadrul Centrului de Consiliere şi Orientare în Carieră din UVT, completând ACEST FORMULAR.
În cadrul şedinţei de consiliere, elevii vor primi informaţii suplimentare despre potenţiale trasee de carieră şi sprijin în alegerea unui program de studii universitare potrivit.
UVT oferă elevilor şi oportunitatea de a lua parte la un webinar online cu tema Alegerea programului de studii potrivit, care va fi susţinut de reprezentanţii Centrului de Consiliere şi Orientare în Carieră din UVT în data de 10 iulie, ora 15:00. Înscrierea pentru participare se realizează prin completarea ACESTUI FORMULAR