Connect with us

Sanatate

Un studiu britanic va testa dacă vaccinul BCG asigură protecţie împotriva COVID-19

Vaccinul BCG, folosit pe scară largă împotriva tuberculozei, va fi testat pe angajaţi din prima linie a sistemului medical din Marea Britanie pentru a se analiza eficienţa sa împotriva maladiei COVID-19, au anunţat coordonatorii diviziei britanice a unui studiu global, informează Reuters.

Vaccinul BCG (Bacil Calmette-Guerin), folosit pentru a furniza protecţie împotriva tuberculozei, induce o reacţie amplă a sistemului imunitar înnăscut şi s-a dovedit că asigură protecţie împotriva infecţiilor şi bolilor grave cauzate de alţi patogeni care afectează sistemul respirator.

„S-a demonstrat că BCG stimulează imunitatea într-o manieră generalizată, fapt care ar putea să ofere o anumită protecţie împotriva COVID-19”, a declarat John Campbell, profesor la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii Exeter din Marea Britanie.

„Încercăm să aflăm dacă vaccinul BCG ar putea să ajute la protejarea persoanelor care prezintă riscul de a contracta COVID-19. Dacă se va dovedi acest lucru, am putea să salvăm multe vieţi prin administrarea acestui vaccin sau prin suplimentarea vaccinării actuale cu BCG, care este eficientă prin prisma costurilor”, a adăugat profesorul britanic.

Studiul britanic face parte dintr-un studiu internaţional coordonat de Australia, lansat în luna aprilie şi care include divizii în Olanda, Spania şi Brazilia. Vaccinul BCG este testat ca măsură de protecţie împotriva COVID-19 şi în Africa de Sud.

În Marea Britanie, coordonatorii studiului recrutează voluntari înainte de sosirea lunilor de iarnă, despre care specialiştii au avertizat că ar putea fi foarte dificile în contextul în care această ţară se confruntă deja cu cel de-al doilea val de infectări cu noul coronavirus.

Prim-ministrul Boris Johnson a declarat că restricţiile impuse pentru a limita pandemia de COVID-19 ar putea fi menţinute până în primăvara anului 2021.

Divizia britanică a acestui studiu internaţional, coordonată de Universitatea Exeter, va recruta 1.000 de persoane care lucrează în azilurile de bătrâni şi în centrele medicale comunitare aflate în proximitatea acestui oraş din comitatul Devon, aflat în sud-vestul Angliei.

În cadrul studiului global, vor fi recrutaţi peste 10.000 de angajaţi care lucrează în sisteme naţionale de sănătate.

Continue Reading
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință