Procentul are legătură, pe de o parte, cu faptul că deja angajaţii şi candidaţii ştiu că, în curând, informaţiile despre salarii vor deveni publice şi, pe de altă parte, pentru că resimt foarte puternic nevoia de stabilitate, inclusiv în ceea ce priveşte salariile. Atunci când caută un loc de muncă, vor să ştie încă din primă fază dacă un anumit job ar putea să le întrunească toate criteriile pentru a rămâne cât mai mult timp angajaţi pe poziţia respectivă.
Cei mai interesaţi de salariul publicat în anunţul de angajare sunt candidaţii din segmentele de vârstă 18-24 de ani şi peste 60 de ani. Astfel, dacă, la nivel general, 30% dintre aplicări merg către joburile cu salariul publicat, în cazul acestor două categorii de vârstă procentul depăşeşte 35%.
Pe de altă parte, pentru candidaţii din palierele 35-44 de ani şi 45-54 de ani, procentul scade până la 25%, respectiv 26%.
Analiza de specialitate mai relevă faptul că, în timp ce un post care are salariul confidenţial primeşte, în medie, 22 de aplicări de la candidaţi, un loc de muncă pentru care salariul se afişează atrage, în medie, 35 de aplicări. Cu toate acestea, de la începutul anului şi până acum, din cele peste 100.000 de joburi postate, doar 39.000 au avut salariul publicat.
Potrivit sursei citate, domeniile cu cel mai ridicat nivel de transparenţă sunt: retail, servicii, transport/logistică, call-center/BPO, turism, industria alimentară şi construcţii.
Datele Salario, comparatorul salarial marca eJobs, arată că mediile salariale nete, la nivel naţional, pentru aceste domenii sunt următoarele: 3.500 de lei – pentru retail, 3.800 de lei – pentru servicii, 5.000 de lei – pentru transport/logistică, 4.000 de lei – pentru call center/BPO, 4.000 de lei – pentru turism, 4.000 de lei – pentru industria alimentară şi 5.500 de lei – pentru construcţii.


