Connect with us

Educatie

UMFST Târgu Mureş: 3.140 locuri la studii de licenţă, 40 de locuri fără taxă pentru românii de pretutindeni

Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş scoate la concurs, pentru anul universitar 2024/2025, 3140 de locuri la studii de licenţă, 40 de locuri fără taxe fiind destinate românilor de pretutindeni, dintre care 30 vor beneficia de bursă.

Potrivit UMFST Târgu Mureş, pentru anul universitar 2024/2025, Ministerul Educaţiei a alocat universităţii 40 de locuri cu granturi de studii finanţate de la bugetul de stat pentru studii universitare de licenţă şi studii de an pregătitor, pentru românii de pretutindeni.

„Au fost alocate 30 locuri fără plata taxelor de şcolarizare (cu bursă) şi 10 locuri fără plata taxelor de şcolarizare (fără bursă). Înscrierile online vor avea loc în perioada 3 – 10 iulie 2024, pentru Facultăţile de Medicină, Medicină Dentară şi Farmacie, Facultăţile de Inginerie şi Tehnologia Informaţiei, Ştiinţe şi Litere ‘Petru Maior’ şi Economie şi Drept (…) Evaluarea rezultatelor se va face în perioada 11-19 iulie 2024, iar rezultatele se vor afişa în data de 22 iulie 2024”, a precizat, pentru Agerpres, Biroul de Presă al UMFST Târgu Mureş.

Pentru admiterea 2024, UMFST Târgu Mureş are o capacitate de şcolarizare aprobată de ARACIS pentru programe de studii de licenţă, masterat şi doctorat.

La studii de licenţă există 3140 de locuri, din care 1100 locuri finanţate de la bugetul de stat, la studii de masterat sunt 1135 de locuri din care 320 locuri finanţate de la bugetul de stat, iar la studii de doctorat sunt prevăzute 149 locuri, dintre care 39 finanţate de la bugetul de stat.

Începând cu anul universitar 2024/2025 Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş va şcolariza, în premieră, şi asistenţi medicali militari în cadrul Institutului Medico-Militar, la programul de studii universitare de licenţă Asistenţă medicală generală (4 ani).

Oferta completă de şcolarizare pentru învăţământul medico-militar din cadrul UMFST Târgu Mureş cuprinde Medicină generală (pentru Ministerul Apărării Naţionale ) – 45 locuri, Medicină generală (Serviciul Român de Informaţii) – două locuri şi Asistenţă medicală generală (Ministerul Apărării Naţionale) – 30 locuri.

Continue Reading
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință