Connect with us

Educatie

UMF Craiova: 860 de locuri la examenul de admitere, 5 locuri alocate concurenţilor de etnie romă

Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) din Craiova organizează examen de admitere pentru anul universitar 2024-2025 şi pune la dispoziţia candidaţilor nouă programe de studii, cu 450 locuri bugetate şi 410 locuri cu taxă.

Potrivit UMF Craiova, la Facultatea de Medicină, cu programul Medicină (în limba română) candidaţii vor concura pe 265 de locuri bugetate şi 95 de locuri la taxă. Din locurile bugetate, trei revin concurenţilor din sistemul de protecţie socială, 10 locuri revin concurenţilor care au absolvit licee din mediul rural şi un loc concurenţilor de etnie romă.

De asemenea, la Facultatea de Stomatologie, la programul Medicină dentară (în limba română) se va concura pe 40 de locuri bugetate şi 55 cu taxă. Din locurile bugetate, trei revin concurenţilor din sistemul de protecţie socială, patru revin concurenţilor absolvenţi de licee din mediul rural şi un loc concurenţilor de etnie romă.

Tot la Facultatea de Stomatologie, candidaţii pot opta pentru programul Tehnică dentară (în limba română), care pune la dispoziţie 15 locuri bugetate şi 30 cu taxă. Din totalul locurilor bugetate, două revin candidaţilor din sistemul de protecţie socială, două candidaţilor absolvenţi de liceu din mediul rural şi un loc persoanelor cu dizabilităţi.

La Facultatea de Farmacie se organizează concurs de admitere pentru două programe de studii. La programul Farmacie sunt 30 de locuri bugetate şi 55 de locuri cu taxă. Din totalul locurilor bugetate, trei revin candidaţilor din sistemul de protecţie socială, un loc candidaţilor absolvenţi de liceu din mediul rural şi un loc candidaţilor de etnie romă.

Programul Cosmetică medicală şi tehnologia produsului cosmetic de la Facultatea de Farmacie pune la dispoziţie candidaţilor 10 locuri bugetate şi 35 de locuri cu taxă. Din locurile bugetate, două revin concurenţilor din sistemul de protecţie socială, un loc persoanelor cu dizabilităţi, un loc candidaţilor absolvenţi de liceu din mediul rural şi un loc concurenţilor de etnie romă.

Facultatea de Asistenţă medicală oferă pregătire pentru nu mai puţin de patru programe de studii. La programul Asistenţă medicală generală, candidaţii au la dispoziţie 40 de locuri bugetate şi 70 de locuri cu taxă. Din totalul locurilor bugetate, două locuri revin candidaţilor din sistemul de protecţie socială, trei locuri absolvenţilor de liceu din mediul rural şi un loc candidaţilor de etnie romă.

Programul Balneofizio-kinetoterapie şi recuperare din oferta educaţională a Facultăţii de Asistenţă medicală pune la dispoziţie candidaţilor 20 de locuri bugetate şi 10 locuri cu taxă. Din totalul locurilor bugetate, două locuri revin candidaţilor din sistemul de protecţie socială, un loc candidaţilor proveniţi din licee din mediul rural şi un loc persoanelor cu dizabilităţi.

La programul Radiologie şi imagistică al Facultăţii de Asistenţă medicală, candidaţii au la dispoziţie 15 locuri bugetate şi 30 de locuri la taxă. Din locurile bugetate, două revin candidaţilor din sistemul de protecţie socială.

Programul Nutriţie şi Dietetică al Facultăţii de Asistenţă medicală oferă 15 locuri bugetate şi 30 de locuri la taxă. Din totalul locurilor bugetate, două revin candidaţilor din sistemul de protecţie socială, un loc concurenţilor absolvenţi de liceu din mediul rural şi un loc persoanelor cu dizabilităţi.

Perioada de înscriere la examenul de admitere la programele de studii ale Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova este: 8-16 iulie 2024, iar înscrierea se va face exclusiv online.

Examenul de admitere pentru programele Medicină (Facultatea de Medicină) şi Medicină dentară (Facultatea de Stomatologie) va avea loc pe 21 iulie 2024. Pentru programele Tehnică dentară (Facultatea de Stomatologie), Farmacie şi Cosmetică medicală şi tehnologia produsului cosmetic (Facultatea de Farmacie), Asistenţă medicală generală, Balneofizio-kinetoterapie şi recuperare, Radiologie şi imagistică, Nutriţie şi Dietetică (Facultatea de Asistenţă medicală) examenul de admitere va avea loc pe 24 iulie 2024.

Informaţii complete despre examenul de admitere pentru toate programele UMF Craiova se găsesc pe site-ul www.umfcv.ro, la secţiunea Admitere.

Continue Reading
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință