Social

Termenul de intrare în vigoare a normelor de aplicare a Legii privind venitul minim de incluziune a fost devansat

Normele metodologice de aplicare a Legii privind venitul minim de incluziune vor intra în vigoare în luna iunie a acestui an, termenul fiind devansat cu o jumătate de an, potrivit unei hotărâri adoptate miercuri de Guvern.

„Guvernul a modificat astăzi, printr-o hotărâre, normele metodologice de aplicare a Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune (VMI), prin care se asigură acordarea acestuia în condiţii egale pentru toate persoanele şi familiile care îndeplinesc aceleaşi condiţii de eligibilitate. Una din principalele modificări vizează data intrării în vigoare a normelor metodologice, respectiv 1 iunie 2023 şi nu anul 2024, cum era prevăzut iniţial, această măsură fiind necesară pentru a asigura luarea măsurilor administrative necesare acordării VMI începând cu anul viitor”, se arată într-un comunicat al Ministerului Muncii.

Fac excepţie reglementările referitoare la solicitarea, acordarea, stabilirea dreptului şi plata venitului minim de incluziune, inclusiv a măsurilor complementare acestuia, prevăzute pentru beneficiarii venitului minim de incluziune, care se vor aplica de la 1 ianuarie 2024.

De asemenea, sunt clarificate unele aspecte procedurale în privinţa modului de stabilire a veniturilor anuale/periodice. Astfel, este prevăzut că pentru stabilirea venitului net lunar se va calcula media lunară a acestora în raport cu perioada pentru care au fost acordate, în baza celei mai recente declaraţii fiscale înregistrată la organul fiscal competent.

O altă modificare se referă la documentele justificative pentru obţinerea dreptului la VMI, putând fi prezentate documente în original, copie legalizată sau copie simplă, în funcţie de situaţia fiecărui beneficiar, atunci când, din motive tehnice, nu pot fi accesate bazele de date cu informaţiile necesare verificărilor sau validărilor sau aceste informaţii nu fac obiectul constituirii unor baze de date.

Actul normativ introduce şi procedura de decontare a cheltuielilor cu transportul persoanelor care urmează cursurile programului educaţional „A doua şansă”, la mai mult de 5 km de domiciliu. Aceste cheltuieli se decontează trimestrial la solicitarea autorităţilor administraţiei publice locale, depusă la agenţiile pentru plăţi şi inspecţie socială.

De asemenea, a fost înlocuit şi formularul de cerere pentru acordarea VMI cu unul similar celui utilizat în prezent pentru venitul minim garantat, pentru a face posibilă colectarea informaţiilor care să stea la baza stabilirii dreptului.

Lasă un răspunsAnulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință

Exit mobile version