Luna trecută , zeci de romi din cartierul Tăbăcari-Humulești, beneficiari ai ajutorului social, au fost scoși la curățenie, pe malul stâng al Ozanei, până aproape de granița cu cartierul Blebea. Din partea Direcției de Asistență Socială (DAS), instituția care organizează acțiunile, au fost prezenți Bogdan Sava și Bogdan Miltiade. Din totalul de 146 de beneficiari ai ajutorului social, 108 sunt și apți de muncă. De asemenea, 84 sunt români și doar 62 sunt romi. Atât la acțiunea trecută, cât și la cea care a urmat au fost prezenți doar romi. Nici picior de român. Unii dintre romi chiar ne-au semnalat că mare parte din gunoiul aruncat este al românilor.
“Românii aruncă gunoiul doar noaptea. Eu și cu alți de-ai noștri am prins un român într-o noapte, care a aruncat gunoiul aici lângă casele noastre. L-a adus cu un cărucior. L-am întrebat de ce aruncă gunoiul aici la noi, lângă casele noastre. I-a dat unul dintre noi un capac de palmă la ureche de l-a aruncat în gunoi. L-am pus să-și încarce gunoiul și să-l ducă în altă parte. El stă departe de zona asta. Stă pe lângă socrul lui Petcu, de la Poliție, de la Criminalistică. Tocmai de acolo a adus gunoiul ca să-l arunce la noi. În zona asta sunt și români care iau ajutoare sociale, dar recunosc că și ei muncesc. Românii muncesc la biserica preotului Răducu din Bejeni. Acolo prestează ei orele de muncă. Adevărul că acolo e muncă. Să ne dea și nouă primăria containere de alea mari așa cum sunt în oraș, prin spatele blocurilor. Cu pubelele astea mici nu ai ce face. Sunt prea mici. Eu am un ajutor social de 150 lei. Atât”, spune un rom din Tăbăcari.
La un moment dat, una dintre femeile rome care strângea gunoaiele se apropie și zice: “Să tăiați ajutorul social celor care nu au venit azi la muncă. Eu am venit, chiar dacă am acasă un copil bolnav. Nu am mâncat nimic azi și m-am mai și rănit la un picior mai devreme”.
Cei doi reprezentanți ai DAS din cadrul primăriei ne-au spus că acei care beneficiază de un ajutor social de doar 142 de lei pe lună vor presta două zile de muncă pe lună. Însă au fost și două persoane care nu au prestat nicio zi de muncă în această lună și dacă nu vor veni la muncă trei luni de zile la rând vor pierde ajutorul social. De anul trecut și până acum, s-ar fi tăiat ajutorul social la 30 de persoane. Interesant ar fi să aflăm dacă cei 84 de români, care sunt scutiți medical, deci nu mai prestează muncă în folosul comunității, au obținut o adeverință medicală conformă cu realitatea de la medicul de familie. (C.T. STURZU)