Connect with us

La zi

Târg de promovare a produselor agroalimentare româneşti în curtea Ministerului Agriculturii, în perioada 29 – 31 martie

Un nou târg de promovare a produselor agroalimentare româneşti este organizat, în perioada 29 – 31 martie 2024, în curtea Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Conform unui comunicat, la târg vor participa, alături de membri ai Cooperativei Agricole Caprirom Sud Muntenia, producători şi procesatori reprezentativi din domeniul agroalimentar care deţin atestat de produs tradiţional şi montan.

„Acţiunea reprezintă o oportunitate pentru producătorii români de a-şi promova produsele agroalimentare obţinute ca urmare a implementării legislaţiei europene şi naţionale, dar şi un bun prilej de informare a consumatorilor în ceea ce priveşte identificarea produselor care posedă caracteristici specifice datorate originii şi metodelor de producţie”, se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, vizitatorii vor putea găsi „Magiunul de Topoloveni”- primul produs pentru România înregistrat la nivelul UE pe sisteme de calitate care a deschis drumul către recunoaşterea la nivel european.

„Din 2011, România deţine prima înregistrare IGP pentru denumirea Magiun de prune Topoloveni – Indicaţie Geografică Protejată (Topoloveni, judeţul Argeş), care se bucură de aprecierea consumatorilor prin calitatea produsului, acesta fiind un aliment sănătos, fără adaos de zahăr, E-uri, conservanţi sau aditivi. O altă poveste de succes pentru înregistrarea europeană o puteţi afla de la membrii grupului aplicant Asociaţia Producătorilor de Telemea de Sibiu, care duc mai departe tradiţia spaţiului mioritic din arealul geografic”, precizează MADR.

Conform sursei citate, vor fi prezenţi producători care urmează etapele în vederea înregistrării produselor pe scheme de calitate europene.

„Printre ele veţi regăsi Caşul afumat din Bucegi, produs de membrii Cooperativei Agricole Caprirom Sud Muntenia, Cârnaţi din topor din Vâlcea, de la membrii Asociaţiei Producătorilor Tradiţionali, Meşteşugari şi Artizani Vâlcea, care au demarat procesul pentru înregistrarea la nivelul Uniunii Europene, dar şi Carne afumată la garniţă „Ca altădată”, produs tradiţional care va urma procedura de recunoaştere europeană. Tot din judeţul Vâlcea, urmează etapele înregistrării pe sistem de calitate Indicaţie Geografică Protejată „Ţuica Sordony de Horezu”, ca băutură spirtoasă – din Pojogi-Cerna, comuna Stroeşti”, se mai precizează în comunicat.

Târgul din curtea MADR va fi deschis din 29 până în 31 martie 2024 între orele 9.00-19:00, iar în ultima zi, 31 martie 2024, programul va fi de la ora 9:00 până la ora 16:00.

Continue Reading
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință