Connect with us

Educatie

Târg de cariere organizat de Asociaţia Studenţilor din Universitatea din Bucureşti

Asociaţia Studenţilor din Universitatea din Bucureşti va organiza, în zilele de 5 şi 6 aprilie, la Casa de Cultură a Studenţilor, o nouă ediţie a UB Career Expo, proiect care urmăreşte să asigure joburi şi internship-uri.

Potrivit unui comunicat, în cadrul târgului, vor fi organizate workshop-uri şi discuţii interactive menite să îi ghideze în carieră pe tineri şi să le sporească apetitul şi creativitatea cu privire la viitorul lor profesional.

Studenţii vor avea şansa să întâlnească reprezentanţii mai multor companii de top din diverse domenii, să participe la workshop-uri interactive şi să dobândească abilităţi esenţiale pentru a se diferenţia pe piaţa muncii, dar şi să asculte sfaturi de la experţi în carieră.

De asemenea, studenţii vor beneficia de consultanţă gratuită pentru CV şi interviu.

Invitaţii vor vorbi participanţilor despre parcursul lor profesional şi cum pot să concretizeze ceea ce îşi propun.

UB Career Expo oferă oportunitatea de a interacţiona direct cu companii şi instituţii din diferite domenii: Adecco, Allianz Partners, Amrest, American Experience, ArtaADHD, BRD, Decathlon, DepreHUB, DGASMB, Edream, ESRI România, Fieldstar, Fit4you, Groupama, Help Autism, Herbalife, Hipo – Catalyst, ISIC, KPMG, NN Asigurări, PHILIP MORRIS, Regina Maria, Resilient Mind, Samsung, SLB, Undelucram şi multe altele.

Continue Reading
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință