Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a subliniat importanţa digitalizării în întregul proces educaţional, arătând că profesorii evaluatori de la ultima sesiune a Bacalaureatului au indicat că este...
Un număr de 73 de litigii aflate pe rolul instanţelor din 18 judeţe ale României au fost soluţionate, prin negociere, în cadrul Centrului de Soluţionare Alternativă...
Numărul de procese dintre bănci şi consumatori au ajuns în prezent la puţin peste 13.000, fiind de trei ori mai mic faţă de perioada 2015-2016
Un fost gardian SS, acum în vârstă de 100 de ani, este judecat de un tribunal german, fiind acuzat că a contribuit la moartea a peste...
Început la 20 noiembrie 1945, Procesul de la Nurnberg, al marilor criminali de război, acuzaţi de conspiraţie, crime împotriva păcii, crime de război şi crime împotriva...
În situaţia în care primiţi acte prin care vă este adus la cunoştinţă faptul că s-a demarat o executare silită împotriva dumneavoastră cel mai important lucru...
Iata unele din cele mai cunoscute situatii cand poti avea nevoie de un avocat bun care sa te reprezinte in justitie, intr-un caz mai mult sau...
În rezolvarea problemelor juridice cu autorităţile statului puteţi primi ajutor gratuit pe site-ul http://www.acces-justitie.ro/. Portalul vă oferă consiliere juridică gratuită în rezolvarea problemelor cu autorităţile locale,...