Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a aprobat finanţarea a încă 22 de creşe moderne şi eficiente din punct de vedere energetic
Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti a demarat selecţia publică de proiecte cu finanţare nerambursabilă destinată organizaţiilor şi asociaţiilor care acţionează în domeniul social
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a transmis Comisiei Europene, prima cerere de plată din cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă , în valoare de aproximativ...
Ghidul de finanţare pentru Programul privind creşterea eficienţei energetice a infrastructurii de iluminat public – 2022 a fost publicat pe site-ul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor...
28 de unităţi de învăţământ din judeţ au fost declarate eligibile pentru a fi finanţate în prima etapă a Programului Naţional pentru Reducerea Abandonului Şcolar
1.391 de şcoli vor fi finanţate cu aproape 190 de milioane de euro în cadrul jalonului asumat prin PNRR referitor la Programul Naţional de Reducere a...
Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, a aprobat finanţarea pentru construcţia a 5 noi creşe moderne şi eficiente din punct de vedere energetic
Ministerul Finanţelor propune alocarea unui plafon de 1,5 miliarde de lei privind garanţiile care pot fi emise pentru ediţia din acest an a programului "Prima Casă"
Un număr de 1.680 de tineri vor fi sprijiniţi din fonduri europene să reia şcoala prin intermediul a patru proiecte cu finanţare din Programul Operaţional Capital...
Proiectele incluse pe prima listă cu dosare aprobate în cadrul Programului Casa Eficientă Energetic, publicată de Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), au o valoare totală de...