Reglementările privind acordarea serviciilor medicale la distanţă (consultaţiile medicale şi reţetele electronice) se menţin şi după data de 1 iulie, în conformitate cu noul contract-cadru şi...
Peste 85% din numărul operaţiunilor de plată frauduloase iniţiate cu cardul la distanţă, în semestrul I al anului 2021, au fost efectuate prin furtul datelor de...
Medicii de familie şi medicii din ambulatoriul clinic de specialitate pot acorda în continuare consultaţii medicale la distanţă pentru pacienţii cu afecţiuni cronice şi boli cu...
Accesul credincioşilor în lăcaşul de cult şi în locaţiile unde se organizează slujbe şi adunări religioase se face astfel încât să fie asigurată o suprafaţă de...
Teste PCR sau antigenice ar trebui să fie realizate în mediile şcolare pentru a se evita recurgerea încă o dată la învăţământul la distanţă în cazul...
Numărul de locuri pentru specializarea de asistenţă socială din învăţământul superior la distanţă va creşte la cel puţin 500 la nivel naţional, în urma unui parteneriat...