Navigare: cursuri
Premierul Ludovic Orban a declarat că şcolile care vor găzdui secţii de votare vor fi închise o zi sau două,…
Senatul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) a decis, miercuri, ca activităţile didactice din primul semestru al anului…
Aproximativ 1.680 de persoane vor participa la cursurile gratuite organizate de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) în…
Consiliul Naţional al Elevilor solicită Ministerului Educaţiei şi Cercetării urgentarea procesului de elaborare şi publicare a unui plan coerent privind…
Organizaţia Salvaţi Copiii avertizează asupra consecinţelor dramatice pe care îngrădirea accesului la educaţie îl are pentru copiii vulnerabili şi reiterează…
Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Ministerul Sănătăţii au stabilit o serie de măsuri pentru desfăşurarea activităţilor de către persoanele care…
Consiliul Naţional al Elevilor a decis amânarea evenimentelor care urmau să aibă loc în luna martie, iar consiliile judeţene ale…
Creşele, grădiniţele, şcolile primare şi gimnaziale, liceele şi şcolile profesionale îşi întrerup cursurile începând de miercuri şi până pe data…
Suspendarea parţială sau integrală a cursurilor în mai multe unităţi de învăţământ din ţară din cauza gripei afectează, în prezent,…
Suspendarea parţială sau integrală a cursurilor în mai multe unităţi de învăţământ din ţară din cauza gripei afectează, în prezent,…