Peste 100 de elevi din întreaga ţară participă, de joi până sâmbătă, 7 ianuarie, la Adunarea generală a Consiliului Naţional al Elevilor (CNE), găzduită Universitatea de...
Consiliul Naţional al Elevilor le atrage atenţia decidenţilor ca măsurile de relaxare a restricţiilor COVID să fie atent analizate
În data de 9 octombrie 2021, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat folosirea a 70 de milioane de teste non-invazive în unităţile de învăţământ
Consiliul Naţional al Elevilor a reiterat necesitatea testării tuturor elevilor, "nu doar a celor nevaccinaţi"
Peste 11.000 de respondenţi relevă că pentru 74,5% dintre aceştia şcoala online a avut o calitate inferioară celei desfăşurate cu prezenţă fizică
Consiliul Naţional al Elevilor solicită ministerelor Educaţiei şi Sănătăţii să comunice modalitatea în care va începe noul an şcolar până la sfârşitul lunii august, subliniind nevoia...
În cadrul unor declaraţii de presă, ministrul educaţiei şi ministrul sănătăţii au avut mai multe intervenţii contradictorii referitoare la achiziţionarea testelor rapide antigen pentru depistarea COVID-19...
Consiliul Naţional al Elevilor a anunţat că dezaprobă ideea ca tinerii din clasele terminale să meargă la şcoală în condiţiile în care localitatea în care învaţă...
Consiliul Naţional al Elevilor susţine că Ministerul Educaţiei a aprobat structura anului şcolar 2021 – 2022 fără a supune dezbaterii publice un astfel de proiect şi...
Consiliul Naţional al Elevilor atrage atenţia că, în cazul în care Guvernul nu va include banii pentru bursele elevilor în bugetul de stat, Hotărârea 1064/2020 nu...