Peste două treimi dintre români (69,7%) consideră că preţurile la energie au crescut ca urmare a deciziilor greşite luate de autorităţile statului
Administrarea de pastile de iodură de potasiu trebuie făcută în cazul unei urgenţe exclusiv la indicaţiile autorităţilor
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a aprobat repartizarea a peste 17 milioane de lei către bugetele locale ale unor unităţi administrativ-teritoriale, reprezentând a patra tranşă...
Ministerul Sănătăţii încurajează părinţii să colaboreze cu autorităţile medicale şi medicii de familie pentru accelerarea imunizării copiilor, în cadrul Programului naţional de vaccinare. „Există o serie...
De la declararea stării de alertă pe teritoriul României (18 mai 2020, prelungită la 17 iunie, 17 iulie, 16 august şi 15 septembrie), din două în...
Avocatul Poporului (AP) solicită autorităţilor să întreprindă măsuri ”energice” şi în direcţia prevenirii şi combaterii virusului rujeolic, având în vedere că numărul cazurilor pe teritoriul României a...
Avocatul Poporului cere autorităţilor să liniştească populaţia şi să dea asigurări că persoanele de peste 65 de ani nu vor fi îndepărtate din familiile şi din...
Dana Varga, consilierul de stat în Guvern pentru problemele romilor a declarat marţi, la o întâlnire regională la Giurgiu privind implementarea strategiei de îmbunătăţire a romilor...