Festivalul Dunării a început joi dimineaţa în oraşul Sulina, cu trei expoziţii găzduite atât de Farul Vechi, cât şi de parcul din apropierea falezei, potrivit programului evenimentului organizat de asociaţiile MaiMultVerde şi H2Org, cu sprijinul fundaţiei Baden-Wurttemberg.
Farul Vechi găzduieşte expoziţia „Oameni şi delte”, de Dragoş Lumpan, iar în parcul din oraş, vizitatorii pot admira lucrările realizate de Vlad Bâscă în cadrul expoziţiei „Plasticul, un intrus pe plajele dunărene”, precum şi fotografiile din expoziţia „O viaţă în Sulina”, de Liviu Simioncencu „O viaţă în Sulina”.
„Între 12 şi 14 septembrie ne adunăm la Sulina să vorbim despre ce aduce fluviul care ne uneşte şi să ne luăm angajamentul împreună pentru un viitor #CuApeleCurate. Ne strângem din toate ţările dunărene pentru a învăţa împreună cum şi de ce este important să îl protejăm”, scriu organizatorii pe site-ul festivalului.
Evenimentul va include atât excursii cu caiacul, sesiuni de zumba pe plaja de la Marea Neagră, spectacole, proiecţii de filme, dar şi ateliere de creaţie, de implicare în comunitate şi dezbateri pe tema patrimoniului natural şi a poluării.
„Potrivit unui studiu realizat pe parcursul anilor 2022-2023 în cadrul programului ‘Cu Apele Curate’, sectorul românesc al Dunării transportă anual, la intrarea în ţară, 48,5 tone de microplastic şi 48 de tone de macroplastic. În 2050 este posibil să avem în ape mai mult plastic decât peşte”, atrag atenţia organizatorii evenimentului.
Cele două dezbateri organizate în cadrul festivalului vor avea loc în parc, vineri şi sâmbătă, începând cu ora 11,00.
Festivalul Dunării se va încheia sâmbătă seara şi este organizat în cadrul programului ‘Cu Apele Curate’, cu sprijinul BCR şi al fundaţiei Baden-Wurttemberg.