Sorcova, obicei popular, practicat pe 1 ianuarie

Sorcova este un obicei popular românesc, practicat pe 1 ianuarie. Sorcova era la început o mlădiţă înmugurită de măr, vişin, zarzăr sau gutui care se punea în apă în noaptea Sfântului Andrei şi până în ziua de Sfântul Vasile era înflorită.

Cu ele se făceau urări prin atingerea pe umăr, cu sorcova, ritmic. Era obligatorie şi se folosea urarea textuală de sănătate. Sorcova are, în virtuţile germinative ale ramurii înmugurite şi înflorite, prin contactul fizic şi prin recitarea versurilor, un efect magic, de fecunditate a gospodăriei, a persoanelor care sunt sorcovite.

Astăzi sorcova este confecţionată dintr-un băţ, în jurul căruia se împletesc flori de hârtie colorată. Materialele utilizate sunt o baghetă de aproximativ 30-40 de cm, beteală, panglică colorată, hârtie creponată, sârmă subţire, aţă colorată, folie de staniol.

Bagheta se înfăşoară în sârmă, apoi pe cadrul creat se prind alte bucăţi de sârmă, modelate în tulpini. Fiecare sârmă este înfăşurată în beteală de pom argintie. Hârtia creponată se împătureşte în încercarea de a imita aspectul de floare, pentru a face pampoanele sorcovei. Pentru un pampon se pot folosi 2 – 3 flori, în diverse culori, legate direct cu sârmă. După ce au fost realizate, sunt fixate pe băţ.

Numele de „sorcovă” vine de la cuvântul bulgar „surov” (verde fraged), aluzie la ramura abia îmbobocită, ruptă dintr-un arbore.

Ziua când copiii merg cu sorcova este dimineaţa de Anul Nou. Textul Sorcovei este variază uşor în funcţie de regiune. Cea mai cunoscută formă este:
Sorcova, vesela,
Să trăiţi, să-mbătrâniţi,
Peste vară, primăvară,
Ca un păr, ca un măr,
Ca un fir de trandafir,
Tare ca piatra,
Iute ca săgeata,
Tare ca fierul,
Iute ca oţelul.
La anul şi la mulţi ani!