Gripa și răcelile declanșează, ca în fiecare an, panică mai
ales în rândul părinților și colectivităților de copii. Epidemia de viroze
respiratorii nu poate fi stopată, dar există metode prin care pot fi reduse
numărul îmbolnăvirilor și durata lor. Află cum îți poți proteja copilul prin
mijloace naturale.
De ce răcesc copiii mai des decât adulții?
Majoritatea copiilor răcesc de 6 până la de 10 ori într-un
an. Iar cei mici, care abia se acomodează cu grădinița, pot răci chiar și de 12
ori pe an. La fiecare contact cu un virus nou se produce îmbolnăvirea. Copilul
luptă cu acel virus, iar după vindecare dezvoltă imunitate față de el.
Gândește-te că așa are de luptat cu cele peste 200 de tipuri de virusuri care
provoacă răceli, mai ușoare sau mai grave.
Copilul crește și descoperă lumea cu un sistem imunitar fără
experiență. El se dezvoltă pe măsură ce învață să reacționeze la diverse
agresiuni din mediul înconjurător. Încetul cu încetul, odată cu primii pași,
apoi în primii ani petrecuți în colectivitate, el își consolidează imunitatea
luptând cu virusuri, bacterii și alte microorganisme cu care vine în contact.
Nu-l poți ține sub un clopot de cristal, dar nici nu trebuie
să-l lași lipsit de apărare în mijlocul microbilor. Tot ce poți face este să
pui în aplicare aceste sfaturi medicale și soluții naturale care susțin
sistemul imunitar al copilului.
Gustul fructelor și legumelor se învață în familie
Încă din primii ani de viață este esențial să-i oferi
copilului o varietate de fructe și legume. Astfel nu doar că îi asiguri
vitamine și minerale importante pentru imunitate, ci îi formezi acest obicei
sănătos pentru întreaga viață. Împreună, în familie, încercați să mâncați 5
feluri de fructe și legume zilnic, în porții adaptate vârstei. Astfel, vă
faceți plinul de vitamina C, betacaroten, antioxidanți, fitonutrienți care
sprijină sistemul imunitar.
Mai puțin zahăr, mai multă rezistență în fața microbilor
Aportul de zahăr în exces scade răspunsul imun și crește
inflamația sistemică, potrivit studiilor. Zahărul are potențialul de a reduce
globulele albe din sânge. Iată încă un motiv pentru a reduce cantitatea de
dulciuri.
Somnul, capital pentru imunitate
Există studii care arată că privarea de somn crește
sensibilitatea la îmbolnăviri prin reducerea numărului de globule albe, celule
de apărare ale sistemului imunitar. Din păcate, aproape jumătate dintre
preșcolari și școlari nu dorm cât ar trebui pentru vârsta lor, adică minimum
9-10 ore de somn pe noapte. Faceți tot posibilul să instituiți un program de
somn, începând de la ora 21.00-22.00.
Faceți mișcare în aer liber
Exercițiul fizic crește numărul de globule albe. Pentru a
obișnui copiii cu exercițiul fizic, fiți un bun model. Faceți sport împreună
ori de câte ori aveți ocazia. Câteva activități familiale plăcute și utile
includ mersul cu bicicleta, drumețiile, patinajul, tenisul, voleiul. Să nu
uităm că ieșind în natură veți beneficia de razele soarelui, ceea ce înseamnă
mai multă vitamina D, o substanță esențială pentru imunitate.
Luați măsuri de prevenire a răspândirii microbilor
Lupta împotriva microbilor pornește de la respectarea
regulilor de igienă:
Asigură-te că micuțul își spală mâinile des, mai ales
înainte și după masă, imediat după ce ajunge acasă, după folosirea toaletei,
după ce suflă nasul, strănută sau tușește. Peste 80% din bolile infecțioase se
răspândesc prin mâini murdare.
Învață-l să utilizeze batiste de unică folosință pentru suflatul
nasului, pe care să le arunce imediat după folosire. Pentru strănut sau tuse
este bine să folosească scobitura cotului, nu mâna.
În cazul în care copilul se îmbolnăvește, ține-l acasă de la
primele semne de boală pentru a evita contaminarea altor copii. Păstrează
regulile de igienă în casă, dezinfectează suprafețele. Ai grijă ca fiecare
membru al familiei să folosească propriile tacâmuri, farfurii, pahare, prosoape
ș.a.
Evitați automedicația și nu presați medicul să prescrie antibiotice
Răcelile și gripa sunt boli cauzate de virusuri și nu se
tratează cu antibiotice. Antibioticele sunt eficiente doar în bolile cauzate de
bacterii. Însă peste 80% dintre bolile copilăriei sunt provocate de virusuri.
Deci, nu pot fi tratate cu antibiotice. Administrate incorect sau în exces,
antibioticele duc la apariția unor variante de bacterii care devin rezistente
la tratamentele actuale. De exemplu, o sinuzită sau o otită poate fi mult mai
dificil de tratat în cazul unui copil care a fost supus adesea unor tratamente nejustificate
cu antibiotice, iar când are într-adevăr nevoie, organismul lui nu mai răspunde
la tratamentul standard. Așa că, ai mare grijă cu tratamentele medicamentoase
administrate copilului.
Bazați-vă pe suplimente alimentare cu eficiență dovedită
Pentru a scurta durata răcelilor și a ține la distanță complicațiile, pot fi utile suplimentele alimentare pentru imunitate. Dar înainte de a administra un astfel de supliment copilului, este important să ceri sfatul medicului, să te documentezi și să alegi un produs cu eficiență dovedită, așa cum sunt suplimentele ortomoleculare.