Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil şi al tuturor cereştilor puteri este sărbătoarea pe care Biserica Ortodoxă o dedică îngerilor la 8 noiembrie.
Iniţial cultul îngerilor era asimilat credinţelor păgâne şi eretice, aceşti fiind cinstiţi împreună cu soarele, luna şi stelele, despre care se credea că au suflet viu. Erau, în vremea Sfinţilor Apostoli, eretici care se lăudau cu mândrie că urmează îngerilor prin înfrânare şi prin viaţa lor cea curată şi învăţau a se da aceeaşi închinăciune îngerilor ca şi lui Dumnezeu. De asemenea, existau alţii care considerau că îngerii sunt mai presus de Hristos.
Biserica creştină a înlăturat o astfel de credinţă rătăcită a închinării la îngeri, instituind dreapta credinţă şi vrednica cinstire a sfinţilor îngeri, ca unor slujitori ai lui Dumnezeu şi păzitori ai neamului omenesc. Astfel chiar şi în locurile unde astfel de erezii erau destul de puternice a început a se săvârşi cu dreaptă mărire prăznuirea soborului îngeresc, zidindu-se biserici mari în numele Sfântului Arhanghel Mihail, căpetenia îngerilor.
Prăznuirea Soborului Sfinţilor Îngeri s-a ales în a opta zi a lunii noiembrie, care este a noua după luna martie – ce este întâia de la zidirea lumii – spre închipuirea numărului cetelor îngereşti, în număr de nouă, pe care le-a numărat Sfântul Dionisie Areopagitul, ucenicul Sfântului Apostol Pavel. Ultima dintre acestea este treapta Începătoriilor, Arhanghelilor şi Îngerilor, care, spune Sfântul Maxim Mărturisitorul, este ierarhia cea mai de jos şi mai aproape de noi.
Dintre aceştia, primii se numesc Începătorii pentru că sunt mai mari peste îngerii cei mai de jos, rânduindu-i spre împlinirea dumnezeieştilor porunci. Lor le este încredinţată îndreptarea a toată lumea şi păzirea împărăţiilor şi a domniilor, a neamurilor şi a limbilor. Fiecare împărăţie, neam şi limbă are păzitorul şi îndreptătorul ei, un înger din această ceată cerească.
Arhangheli se numesc cei mari şi vestitori de bine, cei care descoperă cunoştinţa voii lui Dumnezeu şi înţelegerile pe care le primesc ei de la cetele cele mai de sus, pentru ca să vestească îngerilor celor mai de jos şi printr-înşii oamenilor.
Voievozii tuturor acestor trei cete mai de jos, după Sfântul Maxim Mărturisitorul, sunt Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, rânduiţi de Dumnezeu ca nişte credincioşi slujitori ai Lui.
Sfinţii Arhangheli, în vremea căderii satanei (Luceafărul ce a căzut din pricina mândriei) împreună cu cei care l-au urmat în răzvrătirea lui, au adunat aceste trei cete şi oşti îngereşti şi Arhanghelul Mihail a strigat cu glas mare: „Să luăm aminte! Să stăm bine, să stăm cu frică înaintea Celui ce ne-a făcut pe noi şi să nu cugetăm cele potrivnice lui Dumnezeu. Să luăm aminte ce au pătimit cei ce erau împreună cu noi zidiţi şi cum se împărtăşeau cu noi din dumnezeiasca lumină. Să luăm aminte cum, îndată, din lumină s-au prefăcut în întuneric pentru mândria lor şi din înălţime au fost aruncaţi jos, în adânc. Să luăm aminte, cum a căzut din cer luceafărul cel ce răsărea dimineaţa şi s-a sfărâmat pe pământ”.
Astfel grăind Arhanghelul Mihail către tot soborul îngeresc, a început cel ce stătea la locul cel dintâi, în prima ceată, împreună cu toate cetele cereşti, a slăvi pe Sfânta cea de o fiinţă şi nedespărţită Treime, pe Unul Dumnezeu, cântând: Sfânt, sfânt, sfânt, Domnul Savaot, plin este cerul şi pământul de mărirea Ta!
Această conglăsuire a sfinţilor îngeri s-a numit sobor îngeresc, adică luare aminte, o cugetare, o glăsuire, o unire; căci împreună şi cu un glas slăvesc pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, pe Sfânta Treime. (Vieţile Sfinţilor)
Sfântul Arhanghel Mihail este denumit în cântările Bisericii Ortodoxe „Mare Voievod” sau „Arhistrateg al puterilor cereşti”. El este înfăţişat în iconografia bisericească în chip de oştean purtând o sabie de foc, semn că el vesteşte dreptatea Lui Dumnezeu şi apără pe credincioşi. De multe ori este înfăţişat călcându-l în picioare pe diavol, reprezentat în chipul unui dragon.
În Vechiul Testament, Sfântul Arhanghel Mihail s-a arătat lui Iosua Navi şi profetului Daniel. Sfinţii Părinţi ai Bisericii spun că Sfântul Arhanghel Mihail a mers înaintea evreilor în timpul exodului din Egipt, el i-a păzit pe cei trei tineri evrei aruncaţi în cuptorul de foc pentru că nu au vrut să se închine idolilor şi tot el s-a certat cu diavolul pentru trupul lui Moise.
Sfântul Arhanghel Gavriil este binevestitorul Naşterii Domnului şi al Sfântului Proroc Ioan Botezătorul. Tot Sfântul Arhanghel Gavriil a vestit naşterea Fecioarei Maria. El a hrănit-o pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu în Sfânta Sfintelor. În Minei se precizează că există mărturii cum că Sfântul Arhanghel Gavriil este cel care a prăvălit piatra de la uşa mormântului Mântuitorului şi a şezut deasupra ei.
Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil sunt îngerii cei mai cunoscuţi nouă şi apar foarte des în textele Sfintei Scripturi. De aceea, trebuie să ne rugăm să ne fie alături în cele ce ne sunt de folos, căci Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, împreună cu toate cetele îngereşti sunt apărători ai noştri.
Aproape 1,5 milioane de români îşi sărbătoresc vineri onomastica de Sfinţii Mihail şi Gavriil.
Potrivit datelor furnizate de Direcţia generală pentru evidenţa persoanelor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în total sunt 830.221 de bărbaţi care sunt vineri sărbătoriţi. Aceştia poartă numele de: Gabi – 4.084; Gabita/Găbiţă/Gabiţă – 102; Gabriel – 330.276; Gavriil – 270; Gavril – 16.471; Gavrila/Gavrilă – 5.804; Michi – 90; Mihai – 367.975; Mihail – 61.024; Mihaila/Mihăilă – 621; Mihaita/Mihăiţă/Mihaiţă – 29.251; Mihalache – 1.325; Mihalcea – 62; Mihnea – 11.652; Mihu – 65; Misa/Mişa – 53; Misu/Mişu – 1.096.
În ceea ce priveşte femeile, sunt întâlnite cel mai des numele: Gabi – 3.406; Gabita/Găbiţa/Gabiţa – 183; Gabriela – 256.580; Gavrila – 8; Michi – 12; Mihaela – 367.653; Mihaiela – 6.462; Mihaila – 764; Mihaita/Mihaiţa/Mihăiţa – 546; Misa/Mişa – 19, în total fiind 635.633 de sărbătorite.
Partida Romilor urează „La mulți ani!” celor care își sărbătoresc astăzi onomastica.