Saintes Mărieş de la Mer – Sfintele Marii ale Mării, Camargue, sudul Franţei. Aşa după cum arată şi numele, ne aflăm la malul Mării Mediterane, într-o fermecătoare localitate cu case albe extrem de cochete, buticuri şi terase, dominate de biserica-cetate din sec XV şi de… arena pentru coride! Pentru noi, neaşteptat de mulţi turişti, multă viaţă într-un loc de care nu mai auzisem, în care ajunsesem print-o decizie de moment (nu era în programul pelerinajului); venisem aici de la Marsilia pentru a ne lărgi aria informaţiilor despre începuturile crestinimsului în Franţa.
Biserica (ridicată pe fundaţia celei din sec IX), cu turn înalt de 15 m, vizibilă de la 10 km distanţa pe terenul plat de la malul mării, este plină de turişti. Pentru un sat de 2.300 locuitori, locaşul este incredibil de mare – aflăm însă că a fost construit ca cetate, în care intra toată populaţia în caz de atac al piraţilor sau al sarazinilor. Se adăposteau astfel nu doar oamenii, ci şi moaştele celor două Marii care dau numele localităţii – Sf Maria Salomeea, mama sfinţilor apostoli Ioan Evnghelistul şi Iacov, fiii lui Zevedeu şi Maria Jacobita – mama sfântului apostol Iacob cel Mic. Pentru ele venisem aici şi constatăm că biserica lungă de 40 m, înaltă de 15 m şi lată de 9 m este plină de obiecte care le venerează (statui, relicve creştine, placi cu mulţumiri aduse lor, tablouri reprezentând miracole etc). Sub altar, o criptă în care coborâm, ca toată lumea. Acolo este parcă mai multă viaţă, mai mulţi vizitatori curioşi, e un duh vesel şi încerci să găseşti explicaţia. Statuia negră a Sfintei Sara – protectoarea ţiganilor, pe care o descoperim aici, este îmbrăcată cu multe haine colorate, în dreapta ei sunt multe candele aprinse, iar în stânga, pe altarul din secolul întâi – multe plăci cu mulţumiri aduse sfintei. Fotografii cu ţigani mari şi mici pe perete, o urnă cu biletele lăsate sfintei şi două afişe cu rugăciuni: Priere a Săra (Rugăciune către Sara) şi Priere Gitane (Rugăciunea ţiganilor).
Sara, Sara, Sainte et amie/Ecoute-moi, je t’en suplie/Sara, Sara Sainte et amie/Entends mă voix, mă voix quie prie… Nous te confions nos secrets/Nous te presentons nos enfants/Nous t’ápportons de gros bouquets/Nous t” embrassons de coeur battant. Ce soir nous chanterons pour toi/Nous danserons autour du feu/Nous ne serons plus qún voix/Qui monte a travers toi vers Dieu..
Sara, Sara, prietena sfântă/Te implor, ascultă-mă/Sara, Sara, prietena sfântă/Auzi-mi glasul, glasul în rugăciune… Noi îţi încredinţăm secretele noastre /Îţi prezentăm copiii/Îţi aducem buchete mari de flori/Te îmbrăţişăm cu inima firbinte//În seara asta vom cânta pentru tine/Vom dansa în jurul focului/Vom fi toţi o singură voce/Care urca prin tine la Domnul.
Cât chef de viaţă, câte speranţe, câte rugăciuni, câte mulţumiri exprima aceste haine colorate, suprapuse, care o îmbrăca pe Sara… toate aceste lumânări aprinse… Dar cine este Sfânta Sara?
Istorie creştină şi tradiţie
În 41 d.Hr., Irod Agripa Întâiul, fiul mezin al lui Irod cel Mare, devine rege al iudeilor cu sprijinul romanilor şi imediat după un an începe persecuţia comunităţii de credincioşi creştini, Îl ucide Iacob, fratele lui Ioan, apoi îl prinde şi îl întemniţează pe Petru, dar acesta reuşeşte să scape cu ajutorul unui înger. În acelaşi an 42, Maria Salomea Îl însoţeşte pe Isus la Calvar şi apoi participă la tortură fiul ei Iacob cel Mare.
Câteva zile mai târziu, un mic grup de familii din Betania, din care făceau parte: Lazăr, sora sa Marta, prietenul său Maximin, Marcella roaba lor, Maria Magdalena, Maria Jacobita, Maria Salomeea, Sidonius – orbul din Ierihon, Parmena – unul dintre cei 7 diaconi, Iosif din Arimateea şi alţi câţiva ale căror nume istoria nu le-a păstrat, au fost escortaţi la portul Iope (Jaffa de astăzi, Tel Aviv) şi au fost încărcaţi pe o navă fără pânze şi vâsle, trimisă în larg pe Marea Mediterană (conform tradiţiei provensale). Este mai degrabă credibil că au fost îmbarcaţi pe o navă de linie, dându-se căpitanului instrucţiunea de a fi lăsaţi pe un ţărm îndepărtat, de unde aceşti apropiaţi ai Domnului Iisus să nu se mai poată reîntoarce. Exilaţii plecaţi din Cezareea Palestinei au fost debarcaţi în Delta Rhonului, poarta de intrare către Gaila interioară, port pentru navele comerciale, escală pentru călători şi piaţa de desfacere pentru comercianţi. Aici există deja oraşul Ra, numit după numele zeului soarelui la egipteni, loc în care s-au adunat mulţi străini, printre care şi o colonie evreiască. Spre această colonie, probabil, s-au îndreptat Maria Jabobita şi Maria Salomeea (actualmente localitatea poarta numele de Saintes Mărieş de la Mer („Măriile mării”), situată lângă Arles.
Despre Sf Lazăr şi Sf Maria Magdalena se spune că au mers către actuala Marsilia, convertind populaţia locală la creştinism (Sf Lazăr – primul episcop al Marsiliei), după care Sf Maria Magdalena a urcat spre munte, propavaduind alături de Sf Maximin. Sfânta şi-ar fi trăit ultimii 30 de ani din viaţa într-o peşteră în Munţii Sainte Baume („baumo” înseamnă „peştera” în limba provensală; peştera sfântă). Marta s-a indrptat către nordul ţărmului în care a eşuat barca, propovăduind la Tarascon – a cărei protectoare este.
Cine este Sfânta Sara?
Sfânta Sara este venerată “adiacent” Sfintelor Marii ale Marii – Sf Salomeea şi Sf Maria mama lui Iacob, care se pare că au rămas în zona în care a eşuat barca lor şi în care, drept mulţumire, prietenii Domnului au ridicat primul altar creştin. Sarah (ca nume evreiesc) este cunoscută dintr-o evanghelie apocrifă, scrisă la trecerea dintre secolele I şi II, în care este menţionată printre femeile sfinte care au mers la mormântul Domnului în Ziua Învierii. Tradiţia reţine faptul că ea era egipteanca, însoţitoarea neagră a celor două Mării, ceea ce ar explica cumva de ce este acum venerată ca sfânta ţiganilor – cuvântul gitan fiind o deformare a cuvântului egypten, astfel fiind apelaţi primii ţigani la sosirea lor în Franţa secolului XV. Ea putea fi o soţie repudiată a lui Pilat, convertită la creştinism. O altă versiune, mai recentă, spune că o femeie ţigancă din zona le-ar fi întâmpinat pe cele două Sfinte Mării la sosirea lor, ceea ce este imposibil (migraţia ţiganilor din nord-vestul Indiei către Persia a început în jurul anului 900, ajungând în sudul Franţei/Arles la începutul sec. XV). În 1936, un preot vorbeşte despre o Sfântă Sara care ar fi trăit la sfârşitul sec IV într-o mănăstire din Libia. În sfârşit, altă versiune aminteşte despre o Sara prezentă într-un grup de martiri creştini persani, în sec IV.
Sfânta Sara este numită în limba romilor Sara e Kali (Sara cea Neagră). Aceasta poate face trimitere la cultul zeiţei indiene Kali (Bhadrakali, Uma, Durga, Syama), apelativ care concordă cu originile indiene ale ţiganilor sosiţi în Europa după sec al IX lea. Este aici însă vorba de o sfântă creştină, care păstrează caracteristicile cultului primar. La festivalului romilor care a avut loc în timpul primului Congres internaţional al romilor în anul 1971, un afiş mare, care prezenta procesiunea cu Sfânta Sara, explica: « Statuia Sfintei Sara va fi purtată pe braţe de romi. Sfânta Sara, marea sfântă protectoare a romilor, reprezintă forma creştină a zeiţei indiene Kali. Zeiţă a destinului şi a norocului, ea a fost respectată de poporul rom încă de când primii indieni şi-au părăsit ţara, acum o mie de ani. » Pentru a marca finalul festivalului de la Saintes Mărieş de la Mer, statuia Sfintei Sara este purtată în procesiune în mare, exact în acelaşi mod în care se procedează în timpul sărbătorilor din octombrie din Druga Puja în India. Doar că aici, în Franţa, motivaţia creştină duce cu gândul la sosirea pe mare a bărcii cu prietenii Mântuitorului, la anul 42 d.H.
Oricine ar fi fost Sara, ţiganii nu pun multe întrebări şi îşi venerează protectoarea cu credinţa simplă şi intensă, pentru că ea le îndeplineşte cererile în rugăciune! Localitatea Saintes Mărieş de la Mer este astăzi centrul veneraţiei lor şi la festivităţile închinate Sf Sara vin anual mii de pelerini.
